Ce știe albina ce-i coronavirusul?

0
222

Nu ajungeau problemele de până acum, cu chimicalele care omoară albine, cu înghețul sau banii puțini care vin prin Programul Național Apicol. Mai era nevoie și de ”fixarea la domiciliu” a apicultorilor, care se întreabă cu justificată teamă dacă anul acesta mai merită să meargă în pastoral, nu de alta, dar să nu se îmbolnăvească. Că uite, pentru bolile la albine s-au găsit leacuri, pentru coronavirus mai așteptăm cam un an cel puțin.

Ce folos jumătatea de victorie împotriva neonicotinoidelor dacă lui Vasile, Gheorghe, Ioan, Dumitru sau Toader le e frică să mai plece de acasă cu stupii?

Numai că nu e totul negru. Interdicții clare în această chestiune nu există (mai puțin cele 8 comune din jurul Sucevei, aflate în carantină totală), de unde nimic nu iese. Ce spun autoritățile, poliția în special, despre nevoile apicultorilor? Mai ales că prognoza arată, că anul acesta, în principalele masive melifere de salcâm, înflorirea se va produce cam cu două săptămâni mai devreme decât se așteptau toți.

Și ce să facă apicultorii, că nu poți să ții la nesfârșit albinele în grădină și să le hrănești cu sirop? Bineînțeles că vor pleca spre Mihai Bravu, în Giurgiu, spre Dăbuleni sau Hanu Conachi. Cum pleacă însă, care sunt regulile anul acesta, reguli impuse de epidemia de coronavirus? Uite o bună întrebare – dacă eu sunt apicultor din Satu Mare pot să mă duc la Carei?

Iar răspunsul este da, dar în anumite condiții. Ce spune poliția în acest caz, dacă vă întâlniți pe drum? În primul rând, deplasarea în scopuri profesionale nu este deocamdată îngrădită; dar nu uitați să completați declarația pe propria răspundere, în care să specificați că mergeți în altă zonă pentru afacerea dumneavoastră, adică mergeți la servici cum s-ar spune.

Ordonanțele militare în vigoare nu impun o limită de distanță, numai că logica acestor restricții este aceea de a evita cât mai mult contactul între persoane, pentru a limita răspândirea infectării cu noul tip de coronavirus. Așadar, deși nu este stabilită o limită maximă de distanță, autoritățile recomandă producătorilor agricoli, deci și apicultorilor, să se deplaseze pe distanțe cât mai scurte. Ceea ce uneori se va dovedi imposibil, de aceea e bine să țineți cont de toate celelalte recomandări. Regulile spun că este permisă deplasarea între locuință și locul de muncă și nu scrie că localitatea în care se desfășoară activitatea profesională trebuie să fie aceeași cu cea de domiciliu. 

De asemenea, asta înseamnă și să reduceți la maxim numărul de persoane care pleacă în pastoral, să aveți la dumneavoastră mult săpun, dacă se poate substanțe dezinfectatnte de uz uman și să evitați pe cât posibil să stați la mai puțin de un metru de jumătate de alți oameni, indiferent cât de dragi vă sunt.

Fiecare apicultor știe cât de periculos este Varoa, de exemplu, și cum distruge o afacere. Coronavirusul care îmbolnăvește acum oamenii este mult mai rău, măcar pentru motivul că nu poate fi învins la ora actuală. Și nu e de joacă cu el, mai bine mai puțină bunăstare anul acesta, dar să ne vedem cu toții sănătoși la anul. Nu există ”zone sigure” în care să nu te poți îmbolnăvi, indiferent cât de departe sunt de o localitate sau alta. Așa că spălatul pe mâini, cu înverșunare chiar, cu apă și săpun, e un bun mijloc de a ține virusul departe.

Cât îi privește pe apicultorii care au trecut de 65 de ani, categorie de vârstă vizată special de ordonanțele militare, și aceștia pot ieși din casă pentru activități agricole și în alt interval orar decât cel prevăzut, adică 11:00 – 13:00, sau seara. Aceste intervale de timp se referă doar la deplasări din motive personale, nu și cele profesionale.

Și în felul acesta sunt convins că lumea va trece peste epidemie, iar România va rămâne și de acum înainte pe locul al doilea în Europa din punct de vedere al apiculturii. Sigur, pierderi vor fi, dar poate că guvernanții vor găsi mai mult decât cele 150 de milioane de lei cât înseamnă acum Programul Național Apicol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.