22 octombrie 2021 - 19:12

Ce se întâmplă cu prețurile la cereale? Alimentele devin tot mai scumpe

Prețurile la cereale par să o fi luat razna, atrag atenția analiștii piețelor, care e întreabă cât va mai continua această spirală. Situația se arată una bună pentru fermieri și pentru comercianții de cereale, dar restul lumii suferă. Alimentele încep să fie deja prea scumpe pentru tot mai multă lume, și nu neapărat din țările cele mai sărace.

În numai un an s-au întâmplat multe, putându-se observa practic o dublare a prețului la porumb pe marile burse. De două ori mai mult costă acum și soia americană, și exact aceasta este situația și în cazul tranzacțiilor cu grâu. Este adevărat că în ultimele zile se observă un ușor recul pe burse, dar prea scăzut pentru a vorbi deja de o tendință de scădere.

Așa că lumea se întreabă dacă se va termina cândva acest raliu al prețurilor… Au fost deja egalate prețurile maxime din 2008 pentru porumb și soia, iar la rapiță, vechile recorduri sunt doar o amintire. Grâul s-a apropiat de maximele din 2012 din cauza secetei devastatoare de anul trecut. Iar asta duce la întrebarea dacă am ajuns în vârf sau nu, din punct de vedere al prețurilor. Există, este adevărat, și întrebări despre randamente, dar condițiile relativ bune din estul Statelor Unite au dus la atenuarea îngrijorărilor.

Cu toate acestea, dacă nu ar fi plouat la sfârșitul lunii august, recolta bună din est nu ar putea depăși pierderile devastatoare care au avut loc în regiunile din nord-vest. Totuși, pe baza modelelor de randament, producțiile de porumb și soia s-au îmbunătățit mult față de nivelurile de la mijlocul lunii august. Și atunci, se întreabă toată lumea, de ce prețurile la cereale și plante tehnice continuă să crească în Statele Unite? Răspunsul traderilor e unul simplu – pentru că e cerere mare și sunt bani în piață. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.