Actuala conducere de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a precizat încă de la începutul acestui an că tinerii fermieri vor beneficia în acest an, în premieră, de terenuri concesionate de la Agenţia Domeniile Statului în suprafaţă de 50 de hectare. Totuși, odată cu venirea pandemiei, instalarea stării de urgență și a numeroaselor probleme care macină sectorul agricol în ultima perioadă, această măsură pare că a fost uitată.
În cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport”, realizatorul Ovidiu Ghinea a stat de vorbă de secretarul de stat Emil Dumitru, lămurind acest subiect.
”În legătură cu tinerii fermieri care vor urma să primească cele 50 de hectare, n-am vrut să dăm drumul la actul normativ în perioada aceasta de stare de urgență, pentru că e nevoie de anumite adeverințe pe care tinerii fermieri trebuie să le aducă la momentul depunerii unei cereri pentru acordarea celor 50 de hectare. Actul normativ se află în avizare internă la Minister, dar nu i-am dat drumul tocmai pentru a trece peste perioada aceasta de stare de urgență, pentru ca, atunci când lansăm măsura, să avem și certitudinea că toți tinerii fermieri pot să meargă să-și ia documentația de care au nevoie de la diverse instituții ale statului”, a precizat Emil Dumitru în exclusivitate pentru AGRO TV.
Reamintim că ministrul Agriculturii, Adrian Oros, sublinia la începutul anului că România are o suprafaţă de 230.000 de hectare suprafaţă concesionată, din care niciun hectar pentru tinerii fermieri.
“Pentru tinerii fermieri, pe lângă banii alocaţi submăsurii 6.1 din PNDR “Instalarea tinerilor fermieri”, vom încerca să alocăm aceste terenuri pe care le-am identificat în contractele de concesionare care expiră anul acesta şi care nu vor mai fi prelungite. Considerăm că este foarte important ca de acest teren să beneficieze cei care se încadrează în categoria de tineri fermieri, ţinând cont de fenomenul de îmbătrânire a fermierilor şi a forţei de muncă din agricultură. Momentan, România are o suprafaţă de 230.000 de hectare suprafaţă concesionată, din care niciun hectar pentru tinerii fermieri”, spunea șeful MADR în luna ianuarie.
De asemenea, conducerea MADR mai sublinia că dorește ca tinerii să poată înființa primele culturi pe terenurile concesionate de la ADS în toamna acestui an.