Ce se întâmplă cu banii de subvenții și investiții pentru fermierii români

fonduri europene, o nouă subvenție în zootehnie instalarea tinerilor fermieri tinerii fermieri micii fermieri, ajutor de minimis instalarea tinerilor fermieri finantare subventii, fondurile europene, APIA, AFIR, micii fermieri

Odată cu instalarea în funcție a noului Comisar European pentru Agricultură, Cristophe Hansen, au început și discuțiile privind viitorul agriculturii europene și cum va arăta acesta, mai ales la nivel de finanțare. O propunere radicală vehiculată în cercurile de la Bruxelles indică spre o abordare mai permisivă a Uniunii Europene cu statele membre, prin care să le permită acestora să-și împartă banii cum vor, fără a impune bugete separate pe diferitele sectoare de activitate.

În viziunea asociațiilor de fermieri, însă, o astfel de abordare ar fi periculoasă, pentru că ar putea duce la subfinanțarea sectorului agricol. Punctul de vedere a fost exprimat de reprezentantul fermierilor români la întâlnirea cu comisarul Cristophe Hansen, Florentin Bercu. Potrivit acestuia, comisarul este determinat să păstreze alocarea unui buget separat pentru agricultura Uniunii Europene, ba chiar să mărească alocarea financiară, ținând cont de inflație. 

”Joi, 28 noiembrie, în prima zi de mandat a noului Comisar European pentru Agricultură, am avut plăcerea de a discuta timp de o oră și jumătate cu dumnealui, împreună cu colegii din organizațiile membre COPA-COGECA. 

Referitor la bugetul PAC pentru viitoarea programare, 2028-2034, pentru că au fost zvonuri care anunță riscul de a nu mai avea un buget separat pentru Politica Agricolă Comună și predictibilitate pentru fermierii români, și riscăm să ajungem să avem o anvelopă financiară la nivelul statului membru, iar Guvernul să decidă dacă și cât vor fi măsurile de sprijin. Am fost asigurați de comisar că va face tot ce ține de dumnealui să existe, în continuare, un buget separat pentru PAC și mărit cel puțin cu rata inflației care a intervenit de la programarea anterioară.

Bugetul PAC este undeva la 0,3-0,4% din PIB-ul UE, iar necesarul ar fi undeva la 1%. Adică este subdimensionat în comparate cu necesitățile impuse de constrângerile și eco-condiționalitățile din legislație și politicile de mediu”, a explicat Florentin Bercu pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.