Ce salarii primesc angajații din fermele lui Dimitrie Muscă în 2024
Dimitrie Muscă rămâne în continuare un model în ceea ce privește afacerile din agricultura românească, din toate punctele de vedere. Chiar dacă în multe alte zone fermierii trec prin momente dificile, la Combinatul Agroindustrial Curtici, profitul este literă de lege, iar acest lucru se reflectă și în salariile angajaților.
Într-un interviu acordat jurnalistului Ovidiu Ghinea, Dimitrie Muscă ne-a dezvăluit că salariile mecanizatorilor vor ajunge anul acesta, în perioada de recoltare, la peste 14.000 de lei pe lună.
”Eu trebuie să am grijă de oameni, nu ca să mă iubească pe mine, ci să fie mulțumiți de atitudinea mea față de ei. Vă dau un exemplu. În condițiile în care discutam cu ei prețuri și am mai împărțit tractoare și mașini, am făcut o mică întâlnire cu secția, iar acolo unde aveau 13.000-14.000 de lei pe lună ca venit în mână la perioada de recoltare, cei care erau pe combină, mi-au spus că mă roagă să mai cresc și aici salariile, și sigur că o să le cresc”, a precizat Dimitrie Muscă.
În ceea ce privește banii pe care îi plătește în afara perioadei de recoltare, directorul CAI Curtici a făcut următoarele precizări:
”În complexele de porci am ridicat salariile, și acolo se ia 4.000 de lei în mână. Un mecanizator, cum începem lucrările în câmp, trebuie să ia 8.000-10.000 lei pe lună. Inginerii au bani frumoși, de la 9.000-10.000, până la 14.000-15.000 de lei. Vorbim de banii în mână. Sigur că totul este în funcție de responsabilitate și de aportul pe care îl aduc ei. Aici încerc să țin o corelație perfectă, pentru că numai pe vremea lui Ceaușescu aveau aceleași salarii și directorii, și portarii”, a mai spus Dimitrie Muscă.
4 thoughts on “Ce salarii primesc angajații din fermele lui Dimitrie Muscă în 2024”
Felicitări, asa trebuie sa arate fata agriculturii românești, cu fermieri adevărați puternici , cu sector zootehnic cu fabrici de procesare care sa producă produse românești de calitate. Cu angajați cu forme legale cu caracter permanent cu locuri de muncă bine plătite, care dezvolta zonele rurale obligați cei care primesc subvenții sa aibă angajați cu forme legale cu caracter permanent.
Pe vremea lui Ceaușescu muncitorii aveau salarii mai mari ca directorii, pentru că primeau diferite sporuri, aveau ore suplimentare, deci pe merit luau banii
Nu contrazic că cei ce lucrează pe utilaje au salarii bune dar să zică Domnul Muscă cât au salarii vânzătoarele de la magazinele lui. Nu mai vorbim că nici măcar o zi liberă din alea legale nu se pot lua.
Salarii in jur de 2700 lei au fetele. Cu tot cu sâmbete. Zile legale…
Bravo Și Felicitări Dl DIMITRIE MUSCĂ, Așa Ar Trebui Să Le Susținem Și Restul Fermierii Noștri Români. Eu Cumpăr Produse Alimente Curtici Și Sunt Foarte Mulțumită 💞💞🙏🙏 Doamne Ajută Mai Departe DL DIMITRIE MUSCĂ 👏👏🙏.