Ce planuri are ministrul Chesnoiu cu Casa de Comerț Unirea și cine e noul director

Adrian Chesnoiu PPA MADR reproductie porc Casa Unirea

Epopeea ”Casa de Comerț Unirea” continuă! După ce proiectul început de Petre Daea a fost pus aproape pus pe butuci de fostul ministru al agriculturii, Adrian Oros, actualul șef de la MADR anunță revenirea acestui proiect cu forțe proaspete.

În interviul acordat realizatorului Ovidiu Ghinea în emisiunea ”Agricultura la Raport”, ministrul Adrian Chesnoiu a explicat care este viziunea pe care vrea să o implementeze la Casa de Comerț Unirea, dar și cine o va conduce.

”Acolo, cred că a fost mai mult o atenție sporită spre a derula anchete decât de a-și pune în aplicare obiectul principal pentru care a fost constituită. În condițiile actuale, după ce toată lumea a realizat rolul vital al agriculturii în arhitectura unui stat, ați văzut că presiunea din partea fermierilor și așteptările lor de a avea instrumente de sprijin din partea statului necesită o astfel de entitate. Evident, nu cu o activitate așa cum a fost până acum, ci pusă pe niște fundamente sănătoase.

Să fiți siguri că toți cei care vor face parte din conducerea executivă a Casei Unirea vor avea indicatori de rezultat care trebuie atinși. Această casă trebuie să fie un integrator de soluții pentru micii fermieri, care să construiască acele platforme de colectare a legumelor sau a fructelor din marile bazine.

În momentul în care noi discutăm, am ajuns la concluzia că este nevoie de această Casă și ea trebuie să fie un actor important în piață, astfel încât să realizăm reglajele în anumite momente în care apar perturbări în comerțul cu produse agroalimentare. (…) Dacă ajungeam la concluzia că nu o să pot realiza ceea ce îmi propun cu această Casă, o închideam.

Abia ieri am reușit să facem numirea prin consiliul de administrația a directorului general al Casei Unirea. Este un om care a lucrat în business, experiență în zona de afaceri și cel mai important lucru este că nu are afaceri în agricultură. A fost o condiție de bază pe care am impus-o. Numele lui este Codruț Semănaru”, a precizat ministrul agriculturii pentru AGRO TV.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.