Ce-i așteaptă pe fermierii care recoltează porumb – Prețul în Portul Constanța

care este prețul porumbului marfuri agricole, pretul la grau si porumb

Producția de porumb din România este sub semnul întrebării în aceste momente, din cauza caniculei care afectează, inevitabil, culturile. Deși producția prognozată inițial depășea pragul de 10 milioane de tone la nivel național, specialiștii spun că, ținând cont de datele din teren, aceasta ar putea fi diminuată cu 10-12%.

”Porumbul încă este o incertitudine și este o incertitudine mare la nivel european. Dacă ne uităm în zona noastră, va veni din nou o perioadă de căldură care va afecta porumbul și volumul preconizat a fi extras din câmpiile României. Față de volumul de 10,2 milioane de tone pe care îl prevedem, credem că vom scădea cel puțin 10-12% pe un palier foarte scump de timp, în funcție de ce ravagii va mai face căldura în România în perioada următoare”, a explicat Cezar Gheorghe, expert în piețele de mărfuri agricole, la Digi24.

În ceea ce privește prețul porumbului, acesta se menține stabil pe fondul prognozelor bune din Statele Unite ale Americii. Datele din acest moment indică o creștere de preț spre luna noiembrie.

”În schimb, la nivel european, vremurile se mari răcoresc, astfel că indicațiile rămân statice. Statele Unite o duc foarte bine, au precipitații și o vreme răcoroasă, excelentă pentru porumbul american. Însă la orizont vedem niște cotații în bazinul Mării Negre pentru luna noiembrie, mai ridicate față de ce vedem astăzi. Avem un nivel de 174-175 de euro/tonă pentru recolta nouă, în schimb la noiembrie vedem o valoare de 185-187 euro/tonă pentru marfa care se livrează în Portul Constanța”, a mai subliniat Cezar Gheorghe.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2024 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.