Ce fermieri NU mai primesc subvenția pe suprafață din 2023 – Anunț de la MADR

Condițiile pentru subvenția pe suprafață pentru pajiști se modifică odată cu intrarea în vigoare a noului Plan Național Strategic, din 2023. Anunțul a fost făcut de ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Chesnoiu, în emisiunea Viața Satului la TVR.

Potrivit șefului MADR, condițiile din programarea financiară precedentă, 2014-2020, au dus la o creștere a suprafețelor de pajiști subvenționate, dar totodată la o scădere a numărului de animale. De aceea, începând din 2023, subvenția pentru pajiști se va acorda doar celor care au încărcătura de animale corespunzătoare.

”În zootehnie avem potențial uriaș, dar prin politici publice proaste, nu am reușit să ne atingem obiectivele și mecanismele de piață. În PNDR-ul vechi, s-a luat decizia de a decupla plata pe suprafață pentru pajiști de încărcătura de animale. La ce a condus această decizie? La creșterea suprafeței de pajiști susținute prin subvenții și scăderea numărului de animale. Eu am luat decizia să corectăm acest neajuns care a adus prejudicii zootehniei românești, iar în PNS-ul viitor, subvenția pentru pajiști se va da doar celor care au încărcătura de animale minim prevăzută în documentele programatice”, a precizat Adrian Chesnoiu.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole