27 mai 2022 - 02:00

Ce condiții pune România pentru bunăstarea animalelor

Îmbunătățirea legislației privind bunăstarea animalelor a constituit un punct important pe agenda Consiliul AGRIFISH (Agricultură și Pescuit), desfășurat la Bruxelles, pe 17-18 ianuarie 2022, la care a participat și ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, se arată într-un comunicat al MADR remis miercuri AgroTV.

„Este foarte important pentru noi toți să avem în vedere că această tranziție către îmbunătățirea legislației privind bunăstarea animalelor să țină cont de specificitatea fiecărui stat membru.  Luarea unor decizii cu impact puternic economic în activitatea de producție trebuie să urmărească acordarea compensațiilor necesare, astfel încât tranziția să fie una utilă pentru fermierii noștri. Orice prevedere la care vom lucra și asupra căreia vom conveni împreună trebuie să fie facilă pentru fermieri și să identifice cele mai bune soluții, pentru a ne atinge obiectivele”, a afirmat Adrian Chesnoiu în intervenția sa în cadrul ședinței Consiliului AGRIFISH.

În cadrul reuniunii, având în vedere că Franța a preluat președinția rotativă a Consiliului, la 1 ianuarie 2022, ministrul francez al agriculturii și alimentației, Julien Denormandie, a prezentat prioritățile președinției franceze în domeniul agriculturii și pescuitului.

Astfel, în ceea ce privește agricultura, președinția franceză se va axa pe trei domenii principale:

  • standarde reciproce pentru produsele din UE și cele din afara UE
  • agricultura cu emisii scăzute de dioxid de carbon și sechestrarea carbonului în solurile agricole
  • reducerea utilizării pesticidelor în agricultură

În ceea ce privește pescuitul, temele avute in vedere sunt:

  • revizuirea Regulamentului privind controlul pescuitului
  • politica comună în domeniul pescuitului și punerea sa în aplicare
  • acorduri de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil cu Mauritius, Madagascar și Liberia.

Ministrul Chesnoiu a adresat, în intervenția sa, felicitări Președinției franceze și a subliniat necesitatea implementării unor mecanisme viabile, care să asigure predictibilitatea și durabilitatea în sectorul agricol.

„Vă felicit pentru inițiativele programate pe durata Președinției dumneavoastră și vă asigur de toată implicarea din partea României pentru îmbunătățirea legislației europene. Trebuie să identificăm mecanisme care să vină în sprijinul agricultorilor pentru a salva afacerile acestora, astfel încât noi, cetățenii europeni, să continuăm să avem acces la hrană de calitate. Dacă cerem fermierilor noștri aplicarea de standarde tot mai înalte, trebuie să luăm măsuri atunci când importurile riscă să cauzeze un prejudiciu grav producătorilor europeni”, a declarat ministrul Chesnoiu.

Potrivit comunicatului MADR, pe ordinea de zi a Ședinței miniștrilor agriculturii din țările UE s-au mai regăsit și următoarele subiecte:

  • Situația pieței produselor agricole;
  • Aspecte legate de comerț în domeniul agriculturii;
  • Concluzii ale conferinței la nivel înalt intitulată „Bunăstarea animalelor în UE acum și în viitor”, care a avut loc online la 9 decembrie 2021;
  • Perspectiva Comisiei privind ciclurile durabile ale carbonului, adoptată la 15 decembrie 2021, care stabilește măsuri menite să accelereze eliminarea carbonului din atmosferă.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.