Ce anunță meteorologii pentru următoarele 2 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie a emis luni prognoza privind evoluţia valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 25 martie-7 aprilie 2024, în principalele zone ale țării.

Potrivit meteorologilor, în Banat, vremea va fi în încălzire până în data de 2 aprilie, iar în mare parte din interval valorile termice se vor situa cu mult peste normele climatologice. În perioada 26-28 martie și cu o probabilitate ridicată și după data de 3 aprilie, media temperaturilor maxime va fi de 17-20°C, iar în zilele cele mai calde (în special în 30 și 31 martie) se vor atinge valori diurne de 23-25°C. În privința temperaturilor minime, după o noapte rece (25/26 martie), când vor fi valori în jurul a 0°C (și prin urmare se va produce local brumă), încălzirea semnificativă se va resimți și la valorile nocturne, care vor fi de 6-9°C, media regională. Ploile vor fi mai frecvente în jurul datei de 28 martie, iar probabilitatea de ploaie va fi

ridicată și între 2 și 5 aprilie. Vor fi mai ales averse, pe alocuri însoțite de descărcări electrice.

În Crișana, vremea va fi în încălzire până în data de 2 aprilie, meteorologii estimând că, în mare parte a intervalului, valorile termice se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei. Între 26 și 28 martie și după data 3 aprilie, temperaturile maxime vor fi, în medie, de 16-20°C, iar în zilele cele mai calde (în special în 30 și 31 martie) se vor atinge valori diurne de 22-25°C. În privința temperaturilor minime, după o noapte rece (25/26 martie), când vor fi și valori în jurul a 0°C (și prin urmare se va produce local brumă), încălzirea semnificativă se va resimți și la valorile nocturne, care vor fi de 5-9°C, media regională. Ploi locale se vor semnala în jurul datei de 28 martie, iar probabilitatea de ploaie va fi ridicată și între 2 și 5 aprilie. Vor fi mai ales averse, pe alocuri însoțite de descărcări electrice.

În Transilvania, la începutul intervalului, valorile termice vor fi în general apropiate de normele climatologice, cu medii regionale ale maximelor de 11-14°C și ale minimelor cuprnse între -3°C și 0°C, urmând ca primele nopți, local, să se producă brumă. Meteorologii spun însă că, din data de 28 martie și până spre 3 aprilie, vremea va fi în încălzire semnificativă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu mult mai ridicate decât cele obișnuite în această perioadă din an, cele diurne urmând a fi de 20-23 °C, iar cele minime de 3-7°C, în medie regională. O ușoară răcorire a vremii va fi posibilă în ultimele zile ale intervalului de referință. Va ploua local în jurul datei de 28 martie și cu probabilitate ridicată și după data de 3 aprilie; vor fi mai ales averse, însoțite pe alocuri de fenomene electrice.

În Maramureș, vremea va fi în încălzire semnificativă, meteotologii apreciind că, în cea mai mare parte a intervalului, temperatura aerului va avea valori cu mult peste normele climatologice. Astfel, în primele zile se vor înregistra, în medie, maxime termice de 15-18°C și minimecuprinse între -2°C și 2°C. Prin urmare, local se va produce brumă. Între 28 martie și 2 aprilie, temperaturile diurne vor fi, în medie regională, de 20-22°C, iar cele nocturne de 6-8°C, ulterior fiind estimată o ușoară răcorire a vremii. Va ploua pe alocuri în jurul datei de 28 martie, iar probabilitatea de ploaie va fi ridicată și după data de 2 aprilie. Vor fi mai ales averse și izolat se vor semnala descărcări electrice.

În Moldova, vremea va fi în încălzire semnificativă, astfel că, în mare parte a intervalului, valorile termice se vor situa cu mult peste mediile climatologice. Potrivit meteorologilor, la începutul perioadei, se vor înregistra temperaturi maxime de 13-16°C și minime de 0-3°C grade, fiind condiții de producere a brumei, în special în nordul regiunii. Între 28 martie și 3 aprilie, vor fi valori diurne de 20-23°C și nocturne de 5-8°C, media regională. Spre sfârșitul celei de a doua săptămâni va fi posibil ca vremea să se mai răcorească. Va ploua pe alocuri în jurul datei de 28 martie, iar probabilitatea de ploaie va fi ridicată și după data de 3 aprilie. Vor fi mai ales averse și, izolat, se vor semnala descărcări electrice.

În Dobrogea, meteorologii apreciază că, la începutul intervalului, vor fi ușoare oscilații termice, iar valorile vor fi în general apropiate de normele climatologice, cu maxime de 12-16°C și minime de 3-5°C. Din 29 martie, însă, vremea se va încălzi treptat, dar semnificativ, astfel că, până spre finalul perioadei de referință, vor fi temperaturi în medie de 18-22°C ziua (ușor mai mici la început pe litoral) și 6-10°C noaptea. După episodul ploios din 25 martie, până spre finalul celor două săptâmâni (4-5 aprilie), probabilitatea de ploaie va fi relativ redusă, averse și descărcări electrice fiind posibile pe spații mici în jurul datei de 28 martie.

Și în Muntenia, în primele zile ale intervalului, vor fi ușoare oscilații termice, iar valorile termice vor fi local apropiate de normele climatologice. Potrivit meteorologilor, se vor înregistra maxime de 13-17°C și minime de 0-5°C, fiind posibilă producerea brumei în nordul regiunii. Din 28 martie, însă, vremea se va încălzi treptat, dar semnificativ, astfel că, până spre finalul perioadei de referință, ziua vor fi temperaturi, în medie regională, de 20-25°C, iar noaptea de 6-10°C. Se vor semnala ploi locale în 28 martie, iar perioade în care va ploua vor fi cu o probabilitate relativ ridicată și după data de 3 aprilie. Vor fi mai ales averse, izolat însoțite de descărcări electrice.

În Oltenia, în primele zile ale intervalului, vor fi ușoare oscilații termice, iar valorile termice vor fi local apropiate de normele climatologice, cu maxime de 14-17°C și minime de 2-5°C, mai coborâte în noaptea de 25/26 martie când, în nordul regiunii, vor fi temperaturi negative și condiții de brumă. Din 28 martie, însă, vremea se va încălzi treptat, dar semnificativ, astfel că, până spre finalul perioadei de referință, ziua vor fi temperaturi de 20-24°C, iar noaptea de 6-10°C. Va ploua local în 27-28 martie, iar perioade cu ploi vor fi cu o probabilitate ridicată și după data de 3 aprilie. Potrivit meteorologilor, vor fi mai ales averse, pe alocuri însoțite de descărcări electrice.

La munte, primele zile vor fi caracterizate de un regim termic în general apropiat de cel normal, în medie cu temperaturi maxime de 0-5°C și minime negative, până spre -6°C. Din data de 28 martie, vremea se va încălzi treptat, astfel că, până spre finalul intervalului de referință, se vor înregistra valori mult mai ridicate decât în mod obișnuit în această perioadă din an, ziua în medie de 6-14°C, chiar mai ridicate la altitudini de sub 1000 m, iar noaptea de 1-7 °C. La începutul intervalului, pe spații mici vor fi pecipitații mixte, iar în data de 28 martie, pe arii relativ extinse vor fi mai ales ploi. Probabilitatea pentru precipitații predominant sub formă de ploaie va fi ridicată și după data de 3 aprilie, se mai arată în prognoza meteo pe următoarele două săptămâni a ANM.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole