Legea adoptată de Parlament în luna mai privind acordarea unor despăgubiri ca urmare a secetei este neconstituţională în ansamblul său, a decis marţi Curtea Constituţională a României (CCR), după ce a admis o obiecţie a Guvernului, scrie Agerpres.
Potrivit unui comunicat al CCR, Curtea Constituţională a admis cu unanimitate de voturi obiecţia de neconstituţionalitate ridicată de Guvern şi a constatat că Legea privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile este neconstituţională, în ansamblul său.
„Curtea a statuat că actul normativ criticat contravine dispoziţiilor art.1 alin. (5) din Constituţie, întrucât conţine dispoziţii contradictorii care conduc la imposibilitatea de calificare a ajutorului de stat instituit ca fiind unul supus obligaţiei de notificare a Comisiei Europene sau ca fiind unul exceptat de la această obligaţie. De asemenea, Curtea a constatat că în procedura de adoptare a legii criticate nu a fost solicitată fişa financiară de la Guvern, ceea ce contravine dispoziţiilor art.138 alin.(5) din Constituţie”, spune CCR, citat de Agerpres.
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.
Camera Deputaţilor a adoptat, pe 27 mai, proiectul de lege privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile. Proiectul de lege, iniţiat de mai mulţi parlamentari de la PSD, are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului juridic pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat în vederea acordării de despăgubiri producătorilor agricoli ale căror culturi sunt afectate de fenomene meteorologice nefavorabile, pentru continuarea activităţii acestora.
Aceste fenomene sunt: secetă gravă care afectează terenurile agricole, inundaţii şi temperaturi excesiv de scăzute sub limita biologică de rezistenţă a plantelor.
Potrivit textului adoptat, această schemă va respecta prevederile din cadrul secţiunii 1.2.1.2, Cap. 1, partea a II-a din Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale pentru perioada 2014-2020 (2014/C 204/01).
Despăgubirile se vor acorda producătorilor agricoli ale căror culturi au fost afectate de fenomene meteorologice nefavorabile numai pentru daune ce depăşesc 30% din producţie, dar nu mai mult de 70% din cheltuielile efectuate pentru cultura respectivă până la data producerii fenomenului.
Schema va fi notificată anual Comisiei Europene. În situaţia în care, anterior emiterii deciziei de aprobare, Comisia Europeană solicită modificări privind schema, prevederile prezentei legi pot fi modificate în mod corespunzător. În cazul în care Comisia Europeană nu emite o decizie de aprobare a schemei, ajutorul financiar plătit beneficiarilor va rămâne definitiv suportat de la bugetul de stat.
După adoptarea proiectului în Parlament, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat că legea privind acordarea unor despăgubiri ca urmare a secetei este „populistă” şi nu va putea fi pusă în aplicare, iar premierul Ludovic Orban a cerut atacarea ei la Curtea Constituţională.