Câți fermieri vor primi fonduri europene pentru achiziția de tractoare și utilaje agricole

sectorul agroalimentar finantare ajutor pe timp de criză PNS fonduri europene instalarea tinerilor fermieri tinerii fermieri MADR AFIR subventie fonduri europene 100 euro micii fermieri femeia antreprenor, ajutor de

Linia de finanțare destinată achiziției de utilaje agricole pentru sectorul vegetal se lasă așteptată în continuare! Deși aceasta fusese inițial anunțată de Ministerul Agriculturii pentru luna octombrie a anului trecut, ea a dispărut ulterior din lista intervențiilor cu fonduri europene programate pentru lansare.

În acest moment, nu există o dată de lansare oficială pentru această linie de finanțare, iar fermierii care vor să acceseze fonduri europene ca să-și cumpere tractoare și utilaje noi mai au de așteptat. În plus, bugetul alocat acestei intervenții nu este cel mai generos, fiind vorba de doar 100 de milioane de euro.

”Anul trecut, când a apărut primul calendar, aveam intervenția DR-13 programată pentru lansare în octombrie 2023. În următorul calendar estimativ, a fost scoasă această lansare. Intervenția se numește ”achiziții de utilaje agricole pentru sectorul vegetal” și ne întreba cineva ce buget avem alocat. Alocarea este de 100 de milioane de euro, deci discutăm cam de vreo 345-350 de beneficiari. Alocarea este destul de mică.

E posibil să înceapă anul acesta, dar până nu avem calendarul, mai ales după ce avem experiența anului 2023, eu zic să așteptăm documentele oficiale și ghidul care se va pune în consultare publică. Până atunci, avem posibilitatea să studiem fișa măsurii din PNS”, a precizat consultantul Andra Popescu pentru AGRO TV.

Finanțarea pe care o vor putea obține fermierii prin intervenția DR-13 va fi de maximum 300.000 euro/fermă, cu o intensitate a finanțării de maximum 65% din costurile eligibile.

Reamintim că în cazul fermierilor din sectorul zootehnic, aceștia au la dispoziție în momentul de față o linie de finanțare deschisă, DR-20, prin care își pot cumpăra utilaje noi.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture