
Casa Verde Fotovoltaice – Noua listă cu persoanele care primesc finanțarea


Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat o nouă tranșă de beneficiari ai programului Casa Verde Fotovoltaice, ediția 2023. Astfel, firmele aprobate pot demara instalarea sistemelor fotovoltaice pentru persoanele care au fost aprobate la finanțarea de 20.000 de lei în cadrul programului.
“Astăzi am aprobat în cadrul ședinței Comitetului de Avizare o nouă listă cu 49.331 de beneficiari – persoane fizice ai Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2023.
În acest moment, instalatorii pot demara proceduri de instalare a panourilor fotovoltaice pentru toate persoanele fizice care au fost declarate eligibile astfel încât programul finanțat din Fondul pentru Mediu să își atingă cât mai repede scopul, acela de a sprijini beneficiarii în efortul lor de a-și reduce costurile cu factura la energie și să devină prosumatori în perioada imediat următoare”, a precizat președintele AFM, Laurențiu Neculaescu.
Lista cu toate cererile de finanțare aprobate în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice 2023 poate fi găsită AICI (click).
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























