
Casa de Comerț Unirea intră pe mâna unui tânăr fermier


Casa de Comerț Unirea are începând din această săptămână un nou director general în persoana lui Ionuţ Victor Radu, un tânăr fermier din județul Olt, scrie, pe surse, reporter24.ro.
Reunit miercuri într-o ședință, Consiliul de Administrație al Casei de Comerţ Agroalimentar „Unirea” SA a decis revocarea din funcția de director general a Marianei Cotoi și numirea în funcție a lui Ionuț Victor Radu, care, potrivit unor surse, a fost făcută la propunerea ministrului agriculturii, Florin Barbu.
Ionuț Victor Radu este un tânăr fermier din Obârșia, județul Olt, care, cu banii stânși timp de șase ani în Scoția, unde a lucrat la o fermă de căpșuni și zmeură, a revenit acasă unde, și cu ajutorul unui proiect pe fonduri europene de 40.000 de euro, și-a creat propria fermă de legume.
Reamintim că, în cursul lunii ianuarie, ministrul agriculturii, Florin Barbu, a trimis Corpul de Control al ministerului la Casa de Comerţ Unirea, în urma unor nereguli semnalate de Consiliul de Administraţie cu privire la valorificarea prin această societate a unor produse de import, încălcându-și rolul pentru care a fost creată, acela de a veni în sprijinul fermierilor autohtoni.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























