31 iulie 2021 - 01:59

Cartoful sau „pâinea săracului”, încă pe mesele românilor. Locul ocupat în topul producătorilor

Cartoful sau „pâinea săracului” nu a fost ocolit nici el de seceta pedologică extremă înregistrată în 2020, potrivit Institutului Național de Statistică (INS), suprafața semănată fiind și ea mai mică cu circa 3.000 de hectare.

Chiar și așa, datele provizorii ale INS arată că, anul trecut, cartoful produs la noi în țară a înregistrat o producție sensibil mai mare decât în 2019, cu un plus de 56.000 de tone, în ciuda suprafețelor însămânțate mai reduse.

De altfel, producţia de cartofi obţinută anul trecut – 2,68 milioane de tone – clasează România pe locul şase în Uniunea Europeană (UE), prima poziţie fiind ocupată de Germania, cu 11,55 milioane de tone.

În topul producătorilor de cartofi din UE se mai află Franţa, cu 8,73 milioane de tone, urmată de Olanda – 7,09 milioane de tone, Polonia – 6,48 milioane de tone şi Belgia, cu 4,1 milioane de tone.

Cu privire la suprafaţa cultivată, cartoful românesc a ocupat locul patru cu 166.000 hectare, după Polonia (359.000 hectare), Germania ( 275.000 hectare) şi Franţa (206.000 hectare).

În urmă cu un deceniu, țara noastră consemna producții de cartofi de 3,5 – 4 milioane de tone, recoltate însă de pe suprafeţe mai mari, mai exact între 200.000 – 250.000 de hectare.

Cu toate acestea, în ultimii cinci ani, cartoful autohton a fost cultivate în mod constant pe suprafețe din ce în ce mai mici, până la un nivel situat sub 200.000 de hectare. Zonele cu tradiţie în cultivarea cartofului sunt Harghita, Covasna, Braşov, Suceava şi Sibiu.

Piaţa cartofilor din România se ridică la 1,4 miliarde de euro, iar producţia în ponderea vegetală este de 8,6%, potrivit unor studii realizate de o firmă de profil.

În anul 2018, consumul mediu lunar pe o persoană a fost de 3,02 kilograme, însă lucrătorii pe cont propriu şi pensionarii depăşesc uşor acest nivel, consumul cel mai scăzut înregistrându-se în gospodăriile de agricultori, şomeri şi salariaţi.

Cartoful sau „pâinea săracului” este consumat la nivel național în cantități care totalizează circa două milioane de tone, dar la care se mai adaugă încă 500.000 de tone pentru sămânţă, procesare şi furaje.