16 mai 2022 - 15:02

Când vin inspectorii AFIR în control pe teren la tinerii și micii fermieri

Unii fermieri care au depus cereri de finanțare pe submăsurile 6.1 și 6.3, destinate instalării tinerilor fermieri, respectiv micilor exploatații agricole, nu au avut încă parte de controalele inspectorilor AFIR. Se pare că un termen limită pentru efectuarea acestor controale ar fi data de 15 aprilie.

Potrivit informațiilor date de consultantul Ion Păunel în emisiunea ”Agricultura la Raport”, inspectorii AFIR nu vor mai face vizitele pe teren pentru proiectele din sectorul vegetal, acestea urmând să fie verificate doar din birou. Decizia a fost luată din cauza volumului extrem de mare de proiecte depuse pe toate submăsurile, care îi pune pe funcționarii AFIR în imposibilitatea de a merge la verificări în toate fermele.

”Venim cu o veste bunicică pentru fermieri legată de submăsurile 6.1 și 6.3. S-a luat decizia la nivel de AFIR ca toate proiectele care sunt pe vegetal să se verifice doar din birou, la centrul OJFIR; nu se mai face vizita pe teren. Doar proiectele care sunt pe apicultură și zootehnie vor avea vizite în teren. Acest lucru ușurează puțin munca celor de la AFIR, pentru că toate submăsurile s-au deschis foarte târziu.

Am dat această informație pentru că prin mediul rural umblă deja tot felul de zvonuri, cum că nu mai vin controalele pe teren. Toate proiectele vor fi evaluate, atât pe 6.1, cât și pe 6.3. Următorul deadline pe care și l-a luat AFIR este undeva în jurul datei de 15 aprilie; toată lumea va primi informații suplimentare și vom avea și raportul de selecție pe cele două submăsuri”, a precizat consultantul Ion Păunel în direct la AGRO TV.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.