Când TREBUIE să vindeți grâul, orzul și rapița – Sfaturi pentru fermieri

Pentru a profita la maxim de producțiile pe care le obțin, fermierii trebuie să își aleagă bine momentul în care să își vândă marfa, în funcție de evoluția prețurilor. Pentru a veni în sprijinul agricultorilor, Cezar Gheorghe, expertul Clubului Fermierilor Români în comerțul cu cereale, a prezentat la AGRO TV o analiză a pieței.

”Dacă vorbim de rapiță în momentul acesta, știm că nu poți să o stochezi foarte mult timp. Sfatul meu este, pentru cine poate să o stocheze, să o mai țină, pentru că după noiembrie va fi din nou un raliu asupra prețurilor. Cine nu, poate să o vândă, pentru că e un cash commodity care le generează venituri în fermă și vor acoperi foarte multe cheltuieli pe care le-au avut de-a lungul iernii și primăverii.

La orz, să știți că este un raliu acum, a ajuns undeva la 350 de euro, pentru simplul motiv că s-au pus vânzări din decembrie și marfa nu există încă, vom avea o întârziere de o săptămână la recoltare, iar vânzările sunt puse pentru a doua jumătate a lunii iunie.

La grâu, sfatul meu pentru fermieri este să vândă cât mai parcimonios, adică să vândă dacă au nevoie de lichiditate, dar pe termen lung grâul va avea căutare. Până nu se termină războiul, grâul rămâne sus”, a precizat specialistul.

Cu toate acestea, prețurile mari ale mărfurilor vin la pachet cu costuri pe măsură. Pe lângă costurile din ce în ce mai mari de transport, fermierii se vor confrunta anul acesta, din nou, cu prețuri uriașe la îngrășăminte.

”Încă un mic amendament: costul la îngrășăminte va fi foarte mare. Peste ocean, îngrășământul DAP 18-46-0, pe care toți îl folosesc, a ajuns din nou la peste 1.000 de dolari”, a mai precizat Cezar Gheorghe pentru AGRO TV.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole