Când se deblochează Casa Verde Fotovoltaice – Anunț de ULTIMĂ ORĂ de la șeful AFM

Casa Verde Fotovoltaice

Programul Casa Verde Fotovoltaice este aproape de deblocare! După ce derularea acestuia a fost oprită de o decizie a Curții de Apel Oradea, se pare că problema a fost soluționată, iar firma care a dat în judecată Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) și-a retras plângerea.

Astfel, AFM mai așteaptă doar motivarea instanței în ceea ce privește împăcarea părților, iar programul Casa Verde Fotovoltaice ar putea fi deblocat la sfârșitul acestui an sau în primele zile ale anului viitor.

”Am spus că nu are rost să ne cramponăm în orgolii, cine a greșit sau cum a greșit. Interesul îl reprezintă cele 90.000 de familii care așteptau acest program. Se pare că am făcut o alegere bună. În data de 13 decembrie am primit termen atât de la Curtea de Apel Oradea, cât și de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în care instanța a luat act de renunțarea la proces și împăcarea părților.

Acum suntem în ultima sută de metri de validare a instalatorilor înscriși în cea de-a doua sesiune, și cel mai probabil, la sfârșitul acestui an sau în prima săptămână din 2024, vom debloca programul, oamenii se vor putea înscrie și își vor putea monta panourile pe locuințe”, a precizat președintele AFM, Laurențiu Neculaescu, într-un interviu la DCNews.

Totodată, șeful AFM îi asigură pe beneficiari că nu există nicio problemă din punct de vedere al finanțării programului Casa Vede Fotovoltaice, întrucât AFM are toți banii necesari în conturi.

”Din fericire, AFM este o instituție care se autofinanțează. Noi avem propriul buget, nu vărsăm la bugetul consolidat veniturile proprii. Ni se reportează banii în fiecare an cu aceeași destinație. Avem banii fizic, în conturi, chiar vreau să anunț lumea pe această cale că nu există o problemă din punct de vedere al finanțării acestui program”, a mai subliniat Neculaescu.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

3 răspunsuri

  1. Cand incep inscrierile pe lista instalatorilor pentru panouri fotovoltaice prin Casa verde?

  2. Deși am platit suma aferenta de 2000 lei și am semnat contractul, gândesc să renunț și să îmi cer banii înapoi. Acest proces nu trebuia să ne privească pe noi beneficiarii. Parca văd că trece chiar și 2025 și panourile tot nu le voi vedea aduse și montate de casa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture