• Când se dă drumul la fonduri europene din PNS – Directorul AFIR a făcut anunțul!

    INVESTALIM

    Noul Plan Național Strategic (PNS) vine cu diverse oportunități pentru fermierii români în ceea ce privește accesarea de fonduri europene, însă acestea nu vor putea fi aplicate de la începutul anului 2023, anunță directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), George Chiriță.

    În emisiunea ”Agricultura la Raport”, șeful AFIR a prezentat câteva dintre liniile de finanțare care vor putea fi accesate în noua programare financiară.

    ”Noi suntem implicați în dezvoltarea satului românesc. Oportunitățile pe care Planul Național Strategic (PNS) o să le aducă sunt legate clar de această specificare. Fermierii au în noi un partener care dorește să le ofere sprijin.

    Tinerii fermieri beneficiază de finanțare și pentru instalare, și pentru cei deja instalați; procesarea beneficiază de fonduri consistente, 10 milioane de euro fonduri europene nerambursabile pentru fiecare proiect; au fost adăugate domenii noi, cum ar fi hameiul, plantele aromatice și florile, care vor obține bani prin noul PNS. Bineînțeles, va exista și submăsura dedicată utilajelor agricole. Avem o intervenție specială nouă, pentru legume și cartofi, de până la 2 milioane euro per proiect; la fel va fi și în zootehnie.

    Sunt multe oportunități. Planul Național Strategic pentru perioada 2023-2027 va fi adoptat în perioada imediat următoare. Ulterior, cu Autoritatea de Management din cadrul ministerului, vom pregăti toate documentele specifice accesării de fonduri europene pentru intervenții în agricultură. Odată cu acest PNS, nu va mai exista denumirea cu care eram obișnuiți de măsură/submăsură, acestea o să fie intervenții”, a precizat George Chiriță pentru AGRO TV.

    În ceea ce privește aplicarea PNS, directorul general AFIR a explicat că noile măsuri vor putea fi deschise abia spre sfârșitul anului 2023, odată ce legislația națională și restul detaliilor administrative vor fi puse la punct.

    ”Cu siguranță, Planul Național Strategic va putea fi aplicabil abia în a doua jumătate a anului viitor, după ce cardul legislativ o să fie viabil. În acest moment, sumele sunt doar la nivel de proiect, o să știm cu siguranță mai multe în viitoarele 6-7 săptămâni”, a mai precizat șeful AFIR, în direct la AGRO TV.

    Views: 0

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

      ARTICOLE RECENTE   

    PUBLICITATE

  • © AGRO TV 2024 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

    Hide picture