Cand incepe recensamantul agricol? OUG a fost publicata in Monitorul Oficial

0 235

Ordonanţa de Urgenţă privind recensământul general agricol din România în 2020, adoptată de Guvern pe 4 februarie, a fost publicată miercuri – 12 februarie, în Monitorul Oficial.

Potrivit actului normativ, recensământul general agricol are ca obiectiv asigurarea de date statistice pentru fundamentarea şi punerea în aplicare a politicilor naţionale şi europene în domeniul agricol, în concordanţă cu Sistemul Statistic European, necesare procesului de participare a României la Politica Agricolă Comună.

Ordonanța de Urgență reglementează cadrul juridic necesar pregătirii, organizării şi efectuării recensământului general agricol runda 2020. Astfel, în perioada 1 februarie – 30 aprilie 2021 se efectuează la nivel naţional, în toate unităţile administrativ-teritoriale din România, recensământul agricol.

Pentru verificarea practică şi îmbunătăţirea aspectelor organizatorice şi tehnice se efectuează un recensământ de probă în cursul anului 2020.

Potrivit OUG, perioada şi momentul de referinţă ale recensământului sunt:

  • anul agricol 2020 – cuprins între 1 octombrie 2019 şi 30 septembrie 2020 pentru variabilele privind terenurile şi persoanele care au lucrat în agricultură şi anul calendaristic 2020 pentru gestionarea dejecţiilor animalier
  • 31 decembrie 2020 pentru efectivele de animale şi adăposturi
  • ultimii 3 ani pentru măsurile de dezvoltare rurală.
Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, trebuie să vă exprimați acordul asupra acestui lucru. Accept Citeste mai mult