
Calendarul plăților APIA – Schemele de plată pentru anul 2022


Calendarul de plăți al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) se va desfășura și anul acesta după structura cu care fermierii s-au obișnuit din anii precedenți, anunță directorul general al instituției, Adrian Pintea.
Astfel, fermierii își vor primi o mare parte din subvenții încă de anul acesta, urmând să primească diferențele până la termenul limită de încheiere a plăților, 30 iunie 2023.
”În momentul în care am închis campania de primire a cererilor, în data de 16 octombrie demarăm plățile în avans, plăți care trebuie finalizate până la data de 30 noiembrie, iar începând cu 2 decembrie demarăm așa numitele plăți finale. Plățile finale reprezintă diferența de 30% sau, pentru cine nu a luat avansul, poate lua suma întreagă. Aceste plăți continuă până în data de 30 iunie 2023, dar noi ne-am străduit întotdeauna ca marea majoritate a plăților sau cele care au termenul prin care se pot face aceste plăți, să fie finalizate până la 1 martie, pentru că atunci începe din nou campania de depunere a cererilor.
Întotdeauna, începând in 16 octombrie, mergem pe toate schemele de plată care se acordă din fondurile europene. În ceea ce privește ANT-urile, acestea se plătesc din bugetul anului următor, și atunci acestea pot fi plătite doar după 1 ianuarie, iar ultimele plăți care se fac sunt sprijinele cuplate în sectorul vegetal, care au diferite termene care trebuie respectate, astfel că acestea se plătesc întotdeauna după data de 15 mai”, a precizat șeful APIA, Adrian Pintea, la TVR1.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























