Brevet pentru pâinea doi în unu, cu proteine din carne

pâine

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a obținut din partea Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) un brevet de invenție pentru o pâine proteică, la care a lucrat un colectiv de cadre didactice de la Facultatea de Șiința și Ingineria Alimentelor.

Procedeul de obținere a pâinii echilibrate nutrițional în proteine reprezintă o soluție de a aduce pâinea în limitele recomandate de Organizația Mondială a Sănătății, adică de a avea un conținut optim în aminoacizii esențiali.

 „Pâinea astfel obținută ar putea reprezenta o opțiune pentru populația săracă, mare consumatoare de pâine. Politicile de realizare și distribuție, cu protecția celor săraci, trebuie să vină prin niște programe guvernamentale sau locale. Pâinea echilibrată nutrițional va trebui să existe pentru toți consumatorii, dar consumatorii cu venituri mici trebuie să beneficieze de un preț subvenționat. Pâinea echilibrată nutrițional în proteine este ca și cum ai mânca pâine cu friptură, dar friptura nu se vede, dar se simte!”, ne-a explicat prof. dr. ing. Petru Alexe.

Autorii (Floricel Cercel, Petru Alexe și Romulus Marian Burluc) au plecat de la premisa că pâinea normală este dezechilibrată în aminoacizi esențiali și au adăugat un concentrat proteic de proteine miofibrilare din carne (porc, vită, pasăre sau pește, extractul de proteine miofibrilare neavând nici gust, nici miros caracteristic).

Picture of Marilena Dinu
Marilena Dinu

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

    Hide picture