Boboteaza, 6 ianuarie. Traditii, obiceiuri si superstitii de Botezul Domnului

0 42

Boboteaza sau Botezul Domnului, sărbătoarea din 6 ianuarie cunoscută şi sub denumirile “Arătarea Domnului” sau “Epifania” și este una dintre cele 12 sărbători creștine importante, marcând sfârşitul sărbătorilor dedicate Naşterii lui Iisus Hristos. Pe lângă tradiția sfințirii apelor, include și o serie de obiceiuri populare, ca acela în care băbații scot crucea din apă, precum și superstiții ca cea a aflării ursitului.

Boboteaza face parte din suita celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică, de aceea Biserica mai numeşte Boboteaza şi “Arătarea Domnului”, “Dumnezeiasca Arătare” sau “Epifania”, aceasta din urmă denumire provenind din limba greacă şi inseamnand “arătare”, “descoperire”, “revelare”. De fapt, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creştin.

După mersul cu Ajunul de Crăciun, cu uratul de Anul Nou, copiii mergeau cu “Chiralesa” de Bobotează, dar în unele locuri se mai mergea cu uratul de Sfântul Ioan, fiind vizaţi doar cei care purtau numele Sfântului.

La Sfântul Ioan se încheie sărbătorile de iarnă, iar oamenii îşi intra în ritmul normal al lucrurilor. În Răsărit, până în a doua jumătate a secolului al IV-lea, Naşterea Domnului era cinstită în aceeaşi zi cu Botezul, la 6 ianuarie. Boboteaza (6 ianuarie) şi Sfântul Ioan (7 ianuarie) aproape că formează una şi aceeaşi sărbătoare.

Ajunul, adică ziua de 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca Ajunul Crăciunului sau Vinerea Mare dinaintea Paştilor. Tot în Ajunul Bobotezei, preoţii merg la casele credincioşilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apă sfinţită, binecuvântarea Sfintei Treimi.

Credincioşii şi preoţii consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului.

Apa sfinţită la biserică în această zi şi luată de credincioşi nu se strică niciodată. Prin agheasma se înţelege atât apă sfinţită, cât şi slujbă pentru sfinţirea ei. Agheasma mare se săvârşeşte numai de Bobotează, spre deosebire de sfinţirea cea mică a apei, care are loc în biserică în prima zi a fiecărei luni, iar în case, la sfeştanie. Totodată, Agheasma mare se poate bea doar timp de opt zile, între 6 şi 14 ianuarie, altfel este necesară aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosită.

La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă în care aruncă o cruce. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.

Sărbătoarea Bobotezei este cunoscută atât în Biserica Ortodoxă, cât şi în Biserica Romano-Catolică. Botezul Domnului este amintit încă din secolul al II-lea d.Hr de Sfântul Clement Alexandrinul şi în secolul al III-lea de Sfântul Grigorie Taumaturgul.

Începând cu secolul al IV-lea, cuvântări dedicate acestei sărbători găsim atât la părinţii răsăriteni, cât şi la cei din Apus. De Biserica apuseană, Boboteaza a fost adoptată în secolul al IV-lea, fiind cunoscută şi ca “Sărbătoarea celor trei magi”. Tot atunci au fost despărţite cele două mari sărbători: 25 decembrie fiind data stabilită pentru prăznuirea Naşterii Domnului, ca în Apus, şi 6 ianuarie pentru Bobotează.

Catolicii celebrează pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizează anunţarea naşterii lui Hristos regilor magi, care au venit să-l vadă pe pruncul abia născut, aducându-i daruri, aur, smirnă şi tămâie.

Ortodocşii prăznuiesc botezul Mântuitorului în apele Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul. Potrivit scrierilor, în această perioadă, în pustiul Iordanului îşi începuse activitatea profetică Ioan Botezătorul. Prin învăţătura sa, acesta ajunsese să uimească şi să atragă mulţi oameni. Deşi învăţăturile sale erau înscrise în Legea lui Moise, Ioan Botezătorul venea cu ceva nou: curajul să le spună pe faţă şi să le reamintească permanent oamenilor că “s-a apropiat împărăţia cerurilor”.

Când Mântuitorul a apărut pe malul Iordanului, Sfântul Ioan Botezătorul, luminat de Duhul Sfânt, l-a recunoscut şi l-a arătat mulţimilor. Momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a primit botezul este consemnat de toţi cei patru evanghelişti.

Evanghelistul Matei spune că Iisus a venit din Galileea la râul Iordan, unde boteza Ioan Botezătorul, cerând să fie şi el botezat. Ioan i-a spus: “Eu am trebuinţă să fiu botezat de tine şi tu vii la mine”, iar la răspunsul lui Iisus că aşa se cuvine, acesta a fost botezat în cele din urmă de către Ioan.

Boboteaza este o manifestare a celor trei elemente ale Treimii: Fiul este botezat în Iordan de către Ioan, Sfântul Duh se coboară asupra lui Iisus în chip de porumbel, iar Tatăl din cer îl declară că fiind Fiul Său.

Locul real al Botezului Mântuitorului este în Iordania. Totuşi, pe malul israelian al Iordanului a fost amenajat un spaţiu unde creştinii îmbrăcaţi în cămăşi albe lungi, numite “crijme” intra în rău.

Orice pelerinaj făcut în Țara Sfântă are un loc de oprire la râul Iordan, care izvorăşte din Munţii Libanului, apoi traversează Marea Galileii şi după un lung şi sinuos traseu se varsă în Marea Moartă. Unii preoţi îi cufundă de trei ori în apa Iordanului pe credincioşii adulţi, repetând într-un fel botezul. Preoţii ortodocşi romani spun că botezul este unic, de aceea binecuvântează pelerinii stropindu-i cu apă din Iordan.

Aceste ritualuri pot fi văzute în tot anul pe durata pelerinajelor, fără legătură cu Boboteaza. Biserica Ortodoxă din Ierusalim sau Patriarhia Ortodoxă Greacă a Ierusalimului nu a adoptat calendarul bisericesc îndreptat (calendarul gregorian) şi, împreună cu Patriarhia Rusă, Patriarhia Georgiei, Patriarhia Sârbă şi Sfântul Munte Athos, precum şi cu credincioşii romani din Basarabia, sărbătoresc după calendarul neîndreptat (calendarul iulian), adică la o diferenţă de 13 zile.

În Ajunul Bobotezei, credincioşii ortodocşi se adună la râul Iordanului, la locul Botezului Domnului. Slujba Aghesmei celei Mari este săvârşită de Sanctitatea Sa Teofil al III-lea, patriarhul Ierusalimului şi al întregii Palestine, în fruntea unui sobor de arhierei şi preoţi.

Unii pelerini credincioşi spun că în timpul slujbei de Bobotează, pentru câteva clipe, apele Iordanului curg în sens invers. Deşi afară este destul de frig în ianuarie, mulţi dintre credincioşi intra în râul Iordan în cămăşile albe lungi, pe care apoi le păstrează cu grijă pentru a fi îmbrăcaţi cu ele în ziua înmormântării. Înainte de a pleca de lângă râu, pelerinii iau amintire o sticlă cu apă din Iordan, rugându-se să le fie tămăduite suferinţele.

După Bobotează, este cinstit Sfântul Ioan, numit şi “Înaintemergătorul”, pentru că a anunţat venirea lui Hristos. Părinţii lui, preotul Zaharia şi Elisabeta, erau rude cu părinţii Fecioarei Maria, Ioachim şi Ana. În timp ce Zaharia slujea la templu în Ierusalim, i-a vestit Arhanghelul Gavriil că Elisabeta va naşte un fiu la bătrâneţe şi se va chema Ioan. Pentru că Zaharia s-a îndoit de această veste, a rămas mut până ce Elisabeta a născut.

Sfântul Ioan Botezătorul a început să predice în al 15-lea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era procuratorul Iudeii. El a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia, de a-l descoperi pe acesta şi a-l face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el îl transmitea era: “Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!”.

Ioan l-a mustrat pe Irod Antipa, fiul regelui Iudeei Irod cel Mare, pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. În ura ei, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, la un ospăţ de ziua lui, să ceară de la acesta capul lui Ioan Botezătorul ca răsplată. Sărbătorile închinate Sfântului Ioan Botezătorul mai includ zămislirea (23 septembrie), naşterea (24 iunie) şi tăierea capului (29 august).

Sărbătoarea Botezului Domnului cuprinde, pe lângă sfinţirea apei, o serie de obiceiuri populare, printre care spectaculoasă întrecere înot a bărbaţilor pentru a scoate din apă o cruce aruncată de preot şi cel practicat de fete, care pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa alesul.

Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate naşterii lui Iisus Hristos. Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici.

La români, ziua de Boboteaza cuprinde motive specifice sărbătorilor de Crăciun. Astfel, în unele zone se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se afla ursitul, se fac prorociri despre noul an.

La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va aruncă o cruce. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care reuşeşte să ajungă primul la ea primeşte binecuvântarea preotului şi se consideră că va avea noroc tot anul.

În vechime, cel care găsea primul crucea şi o aducea la mal primea şi daruri de la domnitorul ţării şi era ţinut la mare cinste de către ceilalţi.

Iordănitul femeilor este un alt obicei. În trecut, în satele din nordul ţării, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură. După ce serveau masa, ele cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplător pe drum, îi luau cu forţa la rău, ameninţându-i cu aruncatul în apă. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântâna sau dintr-un râu.

Se spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi o rămurică de busuioc, pe care o pun sub pernă.

Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Boboteaza pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiţia populară.

De asemenea, potrivit tradiţiei, în ajunul Bobotezei, în casele romanilor se pregăteşte o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Astfel, sub faţa de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colţ al acesteia se pune câte un bulgăre de sare. Apoi, pe masă se aşază 12 feluri de mâncare: coliva, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borş de “burechiușe” sau “urechiuşele babei” (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, pește prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac. Nimeni nu se atinge de bucate până nu soseşte preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinţi masa.

“Chiralesa” provine din neo-greaca şi înseamnă “Doamne, miluieşte!”. Există credinţa că, strigând “Chiralesa”, oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie).

După sfinţirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi fertile şi protejate de boli. Se crede că, dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcaţi cu promoroaca, aceştia vor avea rod bogat.

De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.

Tradiţia mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.

De Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie) există un alt obicei, numit “Udatul Ionilor”, întâlnit mai ales în Transilvania şi Bucovina.

 

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.