20 aprilie 2021 - 16:53

BINE DE STIUT! Plantele care reduc insectele daunatoare si bolile la legume

Pentru a preveni dezvoltarea bolilor și dăunătorilor în culturi trebuie respectate anumite măsuri de bază, precum respectarea asolamentului, tehnologiei de creștere sau alegerea soiurilor potrivite. Cu toate acestea, există și câteva metode ce vă pot ajuta să reduceți populația de insecte dăunătoare, să stimulați dezvoltarea celor utile sau chiar să reduceți anumite boli, scrie agrobiznes.md.

Semănarea anumitor plante care resping insectele, combinată cu celelalte metode, este una dintre soluțiile propuse de specialiști. În contextul în care Comisia Europeană stabilește obiective de diminuare a utilizării pesticidelor și substanțelor chimice, producătorii pot recurge la semănarea speciilor prezentate mai jos.

„Semănăm busuioc, cimbru, gălbenele. Sunt eficiente împotriva tripșilor, păduchilor. Pentru a reduce populația de nematozi din sol, semănăm muștar cu o lună înainte de plantare, apoi îl încorporăm în sol. Utilizăm aceste plante deja de 8 ani, plus celelalte metode, deoarece previn problemele, dar, evident, nu ne limităm doar la ele. Plantele au nevoie permanent de grijă și nu poți schimba multe dacă deja sunt infestate. Le semănăm odată cu semințele de răsad. La plantarea răsadului, amplasăm aceste plante repelent la începutul, mijlocul și sfârșitul rândului, la circa 20 m distanță. Le utilizăm pentru toate legumele, cu excepția cepei, atât în sere, cât și câmp deschis. Cele mai bune consider că sunt: busuiocul, cimbrul și țigăncușa mirositoare”, a explicat Maria Darii, fermier ecologic, citat de agrobiznes.md.

Astfel, speciile repelent pot fi utilizate cu succes atât pentru a preveni afectarea culturilor din grădină, cât și pentru cele cultivate pe suprafețe relativ mai mari, deoarece îndepărtează unii dăunători sau reduc atacul unor boli. Aceste specii mai sunt numite plante sanitar.

Important! Pentru o protecție eficientă a culturii trebuie să respectați toate recomandările de creștere, nu să vă axați pe o singură metodă. Iar pentru a determina care vi se potrivesc situației din câmp, testați mai multe metode.

Tabel: specii de plante sau combinații de plante de cultură care reduc populația de organisme nocive:

*Plantele sanitar se folosesc sub formă de benzi de protecţie a straturilor de legume sau a întregii grădini, în culturi asociate, sau ca plante premergătoare (crăiţe, gălbenele).

Totuși, dacă observați că se dezvolte intens o anumită boală sau dăunător an de an, analizați bine situația din câmp, deoarece soluția s-ar putea să fie alta decât metodele tradiționale (microclima s-ar putea să nu fie potrivită, soiul neadaptat, etc.).

Datorită faptului că unele plante secretă în aer sau sol substanțe cu efect repulsiv, puteți utiliza organe ale acestora pentru a ține anumite insecte la distanță:

În practică, se utilizează şi încorporarea directă de plante în sol (din familia Cruciferae, iarbă de Sudan, sorg), care conţin anumite substanțe cu efect fungicid şi compuşi cianhidrici, ce posedă proprietăţi de fungicid și nematocid.

Important! Dacă sunteți producător certificat eco, consultați-vă cu organismul de certificare, indiferent de metoda pe care planificați să o utilizați pentru protejarea culturilor.

Bibliografie: Îndrumar de practici tradiționale şi ecologice în legumicultura ecologică; Editura Estfalia, Bucureşti 2005, Rodica Badea, Sorin Liviu Ştefănescu, Monica Dumitraşcu.