Bani pentru impaduriri

Până pe 20 ianuarie 2017 fermierii pot depune la APIA cereri pentru acordarea sprijinului pentru prima impădurire și crearea de suprafețe impădurite.  
mountain-1244132_1280
A fost lansată prima sesiune de depunere a cererilor de sprijin în cadrul Schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima impădurire și crearea de suprafețe impădurite” aferentă Măsurii 8- „Investitii în dezvoltarea zonelor impădurite și imbunătătirea viabilitătii pădurilor”, a anunțat ministerul Agriculturii.
Sesiunea se va desfăsura până pe 20 ianuarie 2017. Alocarea financiară a sesiunii este de 50.000.000 euro.

Beneficiarii schemei sunt detinătorii publici sau privați de teren agricol și neagricol precum și formele asociative ale acestora. In cazul terenurilor aflate în proprietatea statului, sprijinul se poate acordă doar dacă autoritatea care gestionează respectivele terenuri este un organism privat sau o unitate administrativ teritorială.
Pentru că un potențial beneficiar să poată realiză o astfel de plantație forestieră, trebuie să detină parcele agricole cu o suprafată mai mare de 0,5 hectare. Terenurile agricole care vor fi impădurite trebuie să fi fost declarate în urmă cu cel puțin doi ani. Fondurile sunt acoperite în proporție de sută la sută din bani publici neexistând obligativitatea cofinantării. Banii se vor aloca sub formă de plăti directe, calculate pe an și pe hectar, în funcție de formă de relief.
O altă condiție pentru depunerea cererii este că terenurile agricole și neagricole să fie în proprietatea solicitantului sau să fie la dispoziția acestuia, pe toată perioadă derulării contractului de finanțare.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.