Bani pentru fermierii care fac irigații – Finanțări de 500.000 EURO/fermă

irigații

Sistemele de irigații reprezintă un obiectiv principal în noul Plan Național Strategic, susțin reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Astfel, și alocările financiare în această direcție vor fi consistente în perioada 2023-2027.

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, secretarul de stat din cadrul MADR, Sorin Moise, a prezentat sumele pe care le vor avea la dispoziție organizațiile și fermierii individuali care vor să-și construiască sisteme de irigații.

”În Programul Național Strategic viitor, zona de irigații va avea o alocare de 400 de milioane de euro pentru infrastructura secundară, adică fosta măsură 4.3. Am decis, împreună cu organizațiile de utilizatori de apă de irigat, să mărim suma maximă la 1,5 milioane de euro/proiect, pentru că nu mai reușeau să-și închidă proiectele cu un milion de euro, din cauza creșterii prețurilor materialelor de construcții. Această sumă va fi 100% finanțare europeană, ca și în trecut, cu toate că am avut niște negocieri destul de dure cu Comisia Europeană, pentru că nu mai erau de acord cu susținerea 100% a acestei măsuri.

Apoi, avem 100 de milioane de euro pentru sistemele de irigații la nivel de fermă. Aici discutăm de ferme care nu fac parte din OUAI-uri și vor să își facă propria investiție la nivel de fermă. Plafonul este de 500.000 euro/fermă, cu 65% finanțare europeană. Aici nu am putut să mergem pe 100%, fiind vorba de fermieri individuali”, a precizat secretarul de stat Sorin Moise, pentru AGRO TV.

YouTube player
Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.