Bani europeni, la toți și cât mai mulți

Toată lumea îți vorbește de bani europeni, de cum să crești o afacere sau alta cu fonduri comunitare, de cât de ușor sau greu se obțin și multe altele asemenea. Știm cu toții că adevărul se schimbă în funcție de interese, așa că Asociația pentru Sprijinirea Dezvoltării Agriculturii nu vrea să fie un actor interesat financiar în această chestiune, ci doar să te ajute să aduni mai ușor informațiile (de multe ori împrăștiate prin tot internetul). Să fie sprijinul pe care te poți baza, fără să aștepte să dai tu ceva înainte și apoi să te ajute. Și acesta este unul din țelurile campaniei ”Agricultura, o șansă pentru România”, prin care ASDA își propune să contureze, odată pentru totdeauna, un cadru clar, stabil și predictibil în care să se așeze fermierii români, alături de partenerii de afaceri.

Iar argumentele în acest sens nu lipsesc, ba chiar curg de la sine. Mai ales că acum se arată a fi cel mai potrivit moment pentru un proces de reflecție și adunare a ideilor bune. Este adevărat că fermierii, cu teamă uneori, sunt în câmp sau în grajduri și își fac treaba. Dar toți ceilalți, care pot determina soarta lor, sunt, credem noi, în izolare și, dincolo de treburile curente, ar avea vreme. Tot nu iese nimeni în perioada asta pe la expoziții, simpozioane sau manifestări de tot felul, așa că putem profita.

Și dacă tot vorbeam de argumente, să folosim puțin puterea cifrelor. Nu poți vedea că, dincolo de o creștere organică, firească, agricultura românească s-a hrănit bine cu banii europeni. Nu cred că am fost vreodată cu adevărat ”grânarul Europei”, dar este sigur că acum am devenit a opta putere agricolă în Uniune. Adică, după ultimele date valabile, o valoare a producției agricole de aproape 19 miliarde de euro. Iar banii ăștia au fost ”făcuți” după alocări comunitare generoase. 

Numai anul trecut, pentru agricultură și dezvoltare rurală, România a primit 2,7 miliarde de euro (sumă ce include plățile directe și investițiile realizate prin programul de dezvoltare rurală). Și sumele au venit după altele, respectiv, în 2018, 1,18 miliarde de euro pentru finanțarea proiectelor pentru dezvoltarea rurală și 1,77 miliarde de euro plăți directe.

Mai este nevoie de alte argumente financiare? Nu cred, mai ales că de obicei sumele sunt greu de reținut. Dar știm, noi cei de la Asociația pentru Sprijinirea Dezvoltării Agriculturii din România, că acesta e drumul corect și de aceea vrem ca fiecare fermier, mic, mijlociu sau mare, fiecare afacere din domeniu să aibă parte de o sumă cât mai consistentă din fondurile comunitare. Știm, sunt reguli clare, sunt ghiduri de absorbție, sunt instituții specializate în accesarea și derulare proiectelor, dar știm că există și sceptici sau unii de-a dreptul ostili acestor chestiuni. Treaba lor, rolul ASDA și al campaniei ”Agricultura, o șansă pentru România” este de a face totul mai simplu, de a ”traduce” ceea ce uneori pare de neînțeles, de a oferi o cale clară în hățișul normelor europene (să recunoaștem, destul de stufoase uneori).

De aceea va chemăm să ne fiți parteneri, nu pentru a da bine în statisticile pe internet, ci pentru a schimba ceva. Pentru a putea spune, și nu peste mult timp, că nu mai sunt fermieri care nu știu cum sau nu au curaj să se apropie de banii europeni. Proiectul ”Agricultura, o șansă pentru România” nu este o afacere, nu este ”o vacă de muls”, ci doar are menirea să adune tot ce se poate strânge bun și a întoarce către fermieri. Și către țărani, de multe ori prea mici pentru a fi luați în calcul, în mod direct, la împărțirea fondurilor comunitare.

Autor: Cătălin Lența

 

 

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, trebuie să vă exprimați acordul asupra acestui lucru. Accept Citeste mai mult