AZI, noi finanțări AFIR de până la 2 milioane de euro pe proiect!

finanțare, fonduri europene, AFIR, finanțări AFIR, fonduri nerambursabile pentru fermieri, fonduri europene la AFIR, cererile de plată la AFIR, finanțare AFIR, finanțările AFIR

Începând de luni, 19 ianuarie 2026, ora 9:00, fermierii pot depune cerereri pentru finanțări AFIR de până la 2 milioane de euro pe proiect prin intervenția DR-16 – „Investiții în sectorul legume și/sau cartofi”, transmite Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Potrivit reprezentanților AFIR, sesiunea de depunere a cererilor de finanțare se desfășoară în perioada 19 ianuarie – 20 martie 2026, iar bugetul alocat depășește 151 milioane euro, cu un sprijin nerambursabil de până la 65% din valoarea eligibilă a proiectului.

Conform Ghidului Solicitantului, pentru aceste finanțări AFIR sunt eligibile investițiile în ferme de legume și cartofi, inclusiv spații protejate, utilaje agricole și dotări, precume și investițiile în depozitare, condiționare și procesare la nivel de fermă.

Valoarea sprijinului public pus la dispoziție prin AFIR este de maximum 2.000.000 de euro/proiect cu excepția acelor proiecte care propun simpla achiziție de utilaje și echipamente agricole, a căror valoare este de maximum 300.000 euro/proiect pentru alte culturi decât cea a cartofului, respectiv de maximum 700.000 euro/proiect în cazul utilajelor pentru cartofi achiziționate de către fermele individuale și 700.000 euro/proiect în cazul utilajelor agricole achiziționate de către formele asociative, indiferent de cultură.

Depunerea cererilor se face exclusiv online, prin platforma AFIR, accesând linkul: https://depunerepspac.afir.ro/ .

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.