
AZI la MADR! Modificări legislative privind sectorul avicol!

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat vineri, 15 iulie, proiectul de ORDIN privind modificarea și completarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.463/2019.
Proiectul pus în dezbatere publică pe site-ul MADR fixează ca termen limită de depunere a cererilor de înscriere în Program data de 31 august 2022, inclusiv.
De asemenea, actul normativ vizează o serie de aspecte legate de documentele pe care beneficiarii trebuie să le depună în vederea acordării ajutorului de stat pentru realizarea investiţiei, precum și de modalitățile și termenele de plată.
Prevederile complete ale actului normativ referitor la Programul de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol pot fi consultate aici.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























