
AZI în GUVERN: Peste 185 de milioane de euro alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic!

În ședința de Guvern de astăzi, 21 septembrie, este analizat proiectul de Hotărâre pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum și pentru stabilirea cuantumului acestora, pentru anul de cerere 2022, se arată într-un comunicat al Executivului.
Potrivit noului act normativ, plafonul care se acordă crescătorilor de animale în anul 2022 este de 185.483.841 euro, pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, repartizat astfel:
– 1.680.000 euro, pentru specia bovine, categoria bivoliţe de lapte;
– 13.125.000 euro, pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne;
– 99.324.810 euro, pentru specia bovine, categoria vaci de lapte;
– 71.300.000 euro, pentru speciile ovine/caprine;
– 54.000 euro, pentru specia viermi de mătase.
„Cuantumul sprijinului per unitate pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se calculează de către APIA prin raportarea plafoanelor la efectivul de animale eligibile, respectiv la kilogramele de gogoşi crude de mătase eligibile”, mai prevede documentul supus astăzi aprobării Guvernului.
De asemenea se stipulează că, începând cu data de 16 octombrie 2022, APIA poate acorda plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe, cu încadrarea în procentul de maximum 70%.
Începând cu data de 2 decembrie 2022, APIA va efectua plăţile corespunzătoare diferenţei între plafonul alocat fiecărei plăţi şi sumele calculate şi acordate începând cu data de 16 octombrie 2022 ca plăţi în avans.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.


























