Pesticidele ucid dăunătorii dar și dușmanii naturali ai acestora, iar suprasolicitarea terenurilor poate dăuna fermierilor, consumatorilor și mediului, se afirmă într-un document FAO dat publicității recent, în care se afirmă că protecția plantelor agricole să fie efectuată având ca prim obiectiv sănătatea consumatorilor și a mediului. Iată, așadar, ultimele recomandări ale acestui organism mondial.
Prima linie de apărare este un agro-ecosistem sănătos
Plantele dăunătoare sunt adesea considerate ca factor extern introdus în producția agricolă. Aceasta este o percepție greșită, deoarece, în cele mai multe cazuri, speciile dăunătoare apar în mod natural în cadrul agro-ecosistemului. Dăunătorii și speciile însoțitoare cum ar fi paraziții, polenizatorii, concurenții și agenții de descompunere, sunt componente ale agro-biodiversității asociată culturilor care îndeplinesc o gamă largă de funcții eco-sistemice. Ca urmare, înfrățirea sau izbucnirea epidemiilor apar de obicei în urma defalcării proceselor naturale de reglementare a dăunătorilor.
Deoarece intensificarea producției agricole va conduce la o creștere a ofertei de nutrienți disponibili dăunătorilor din culturi, strategiile de gestionare a acestora trebuie să facă parte integrantă din tehnologiile de protecție a plantelor care se aplică în mod sustenabil (SCPI). De aceea, ele trebuie să răspundă problemelor legate de riscurile pe care le prezintă pesticidele pentru sănătate și mediu. Prin urmare, este important ca problemele potențiale ale organismelor dăunătoare să fie abordate printr-o abordare eco-sistemică.
Trebuie restabilit echilibrul natural
Deși populațiile de potențiali dăunători sunt prezenți în fiecare câmp, în fiecare zi, practicile regulate, cum ar fi monitorizarea culturilor și măsurile de control la fața locului, de obicei, le mențin sub control. De fapt, eradicarea totală a unui dăunător ar reduce alimentarea inamicilor naturali ai acestuia, subminând un element-cheie al rezistenței sistemului. Prin urmare, obiectivul ar trebui să fie acela de a gestiona populațiile de insecte dăunătoare până în momentul în care operația de eradicare naturală operează în mod echilibrat, iar pierderile de cultură sunt menținute la un nivel acceptabil.
Din păcate, atunci când restabilirea echilibrului natural nu pare suficient, agricultorii răspund adesea căutând protecție suplimentară pentru culturile lor. Iar, deciziile de gestionare a dăunătorilor luate de fiecare agricultor se bazează pe obiectivele și experiențele sale individuale. În timp ce unii pot aplica măsuri de control intensiv, majoritatea se îndreaptă către pesticide.
Dependența de pesticide afectează echilibrul natural
Ca o tactică de control, dependența excesivă de pesticide afectează echilibrul natural al ecosistemelor culturilor. Aceasta distruge populațiile parazitoide și de pradă, provocând focare de dăunători secundari. De asemenea, contribuie la un ciclu vicios de rezistență la dăunători, ceea ce conduce la o investiție suplimentară în dezvoltarea pesticidelor. Ca rezultat, focarele induse de dăunători, cauzate de utilizarea necorespunzătoare a pesticidelor, au crescut.
În plus, folosirea excesivă a pesticidelor expune agricultorii la riscuri grave de sănătate și are consecințe negative asupra mediului și, uneori, asupra randamentelor culturilor. Adesea, mai puțin de un procent de pesticide aplicate atinge de fapt un organism dăunător țintit; restul contaminează aerul, solul și apa.
Ca atare, consumatorii au devenit din ce în ce mai îngrijorați de reziduurile de pesticide din alimente. La rândul ei, urbanizarea rapidă a dus la extinderea horticulturii urbane și periurbane, în care utilizarea pesticidelor este mai evidentă, iar utilizarea excesivă a acesteia este și mai puțin acceptată de public.
De aceea, preocupările publicului se traduc în standarde mai riguroase, atât pe plan intern, cât și în comerțul internațional. Comercianții cu amănuntul și lanțurile de supermarketuri au adoptat măsuri de bunăstare mai stricte, de siguranță alimentară, trasabilitate și cerințe de mediu. Cu toate acestea, reglementarea slabă și gestionarea pesticidelor continuă să submineze eforturile de extindere și susținere a strategiilor ecologice de gestionare a dăunătorilor. Acest lucru este cauzat de faptul că pesticidele sunt comercializate agresiv și, prin urmare, sunt adesea văzute drept cea mai ieftină și cea mai rapidă opțiune de combatere a dăunătorilor.
Ce e de făcut?
Abordarea obișnuită în gestionarea dăunătorilor limitează potențialul de intensificare a producției durabile. Însă, îmbunătățirea gestionării agro-ecosistemului poate contribui la evitarea izbucnirii dăunătorilor indigeni, putând răspunde mai bine la invazii, reducând riscurile pe care le prezintă pesticidele, atât pentru sănătatea umană, cât și pentru mediu. Iar, punctele de intrare pentru îmbunătățirea controlului dăunătorilor bazate pe eco-sisteme includ:
-o epidemie majoră de dăunători sau boli care amenință securitatea alimentară;
-preocupări legate de siguranța alimentelor rezultate din nivelurile ridicate de reziduuri de pesticide în produsele agricole;
-incidența poluării mediului înconjurător sau a otrăvirii umane;
-pierderi dramatice ale speciilor benefice, cum ar fi polenizatoarele sau păsările;
-gestionarea defectuoasă a pesticidelor, cum ar fi proliferarea stocurilor de pesticide învechite.
În fiecare dintre aceste cazuri, este necesară o strategie de combatere a dăunătorilor care să poată fi susținută și care să nu producă efecte secundare adverse. Ulterior, după ce o problemă recunoscută la nivel național sau regional a fost pusă sub control, factorii de decizie și personalul tehnic sunt mult mai receptivi la această abordare și, de asemenea, mai dispuși să facă schimbările politice și instituționale necesare pentru a o susține pe termen lung. Modificările de politici pot include eliminarea subvențiilor pentru pesticide, aplicarea mai strictă a reglementărilor referitoare la acestea și stimulente pentru producția locală de inputuri IPM, cum ar fi insectele pentru prădătorii naturali. La rândul lor, instrumentele de politici de sustenabilitate trebuie să includă:
-Asistență tehnică și sprijin extins pentru agricultori în aplicarea practicilor ecologice de management și dezvoltarea și adaptarea tehnologiilor, ținând cont de cunoștințele lor locale, rețelele de învățare socială și condiții specifice.
-Cercetarea vizată în domenii cum ar fi rezistența plantelor gazdă la dăunători și boli, metodele practice de monitorizare și supraveghere, abordări inovatoare în gestionarea dăunătorilor în câmp, utilizarea pesticidelor selective (inclusiv biopesticide), și biocontrol.
-Reglementarea sectorului privat, inclusiv elaborarea de sisteme eficiente de guvernanță pentru înregistrarea și distribuirea pesticidelor (reglementate în mod specific de Codul Internațional de Conduită pentru Distribuția și Utilizarea Pesticidelor).
-Eliminarea stimulentelor perverse, cum ar fi prețul pesticidelor sau subvențiile la transport, întreținerea inutilă a stocurilor de pesticide, care încurajează utilizarea acestora și tarifele preferențiale pentru pesticide
