Avansul APIA, mai devreme în conturile fermierilor? Ce spune Bruxelles-ul

cuantumurile subvențiilor plătite de APIA, plățile APIA, cuantumurile ANT, subvenții APIA, cererile de plată

După cum știu deja majoritatea fermierilor, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează plata avansului subvențiilor în fiecare an pe data de 16 octombrie. Deși regulamentele Comisiei Europene stipulează faptul că plățile în avans sunt de 50% din totalul subvențiilor, România a obținut și anul acesta, ca și în anii trecuți, derogarea pentru a crește suma până la 70%.

”O veste bună este că fermierii vor primi anul acesta plăți în avans majorate. În mod normal, plățile în avans sunt de 50% din total, dar suma va crește la 70%, ca și anul trecut. Rămâne întrebarea dacă se pot acorda aceste plăți în avans înainte de 16 octombrie sau nu”, a precizat Achim Irimescu, ministru plenipotenţiar în cadrul Reprezentanţei României la Uniunea Europeană, în emisiunea ”Agricultura la Raport” realizată de Ovidiu Ghinea la AGRO TV.

Potrivit lui Achim Irimescu, există două posibilități pentru ca banii aferenți subvențiilor să ajungă mai devreme în conturile fermierilor. Una dintre ele este deja aplicată de APIA, prin eliberarea adeverințelor cu care fermierii pot accesa credite bancare, iar cealaltă este aplicată în Italia, unde statul a suportat anul trecut cheltuielile și a plătit avansul subvențiilor încă din vară.

”Răspunsul Comisiei a fost clar – anul financiar începe la 16 octombrie și se încheie la 15 octombrie anul următor, și atunci nu se poate face o astfel de derogare, dar amintesc două posibilități: cea practicată de APIA în România, prin care se oferă fermierilor adeverințe pentru a merge la bancă, sau varianta din Italia, unde statul a suportat dobânzile și a plătit plățile în avans undeva în vară. Deci există diverse oportunități și variante”, a precizat fostul șef MADR.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.