AVANS APIA: Peste 90% dintre fermierii români au banii în conturi

cuantumurile ANT APIA avans

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 16 octombrie –12 noiembrie 2020, au fost autorizați la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2020, un număr de 787.404 fermieri, reprezentând un procent de peste 90,28% din numărul fermierilor eligibili pentru avans.

Sâmbătă, 14.11.2020, funcționarii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură au autorizat la plata în avans pentru campania 2020 un număr de 4.200 de fermieri, cu o sumă totală de 11.941.236 euro.
 
Suma totală plătită de APIA fermierilor depășește 1.299.282.937 euro.
 

În ceeea ce privește Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic precizăm faptul că până la data de 12 noiembrie au fost autorizați la plată un număr de 11.346 fermieri, reprezentând un procent de 76% din fermierii care au solicitat sprijin în Campania 2020, iar suma autorizată este în valoare de 36.260.264 euro.

Reamintim că, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/531 al Comisiei din 16 aprilie 2020, până la data de 30 noiembrie 2020, se pot efectua plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.

APIA mai precizează că plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,7830 lei pentru un euro.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.