



Trebuie precizat că fiecare cerere de plată depusă de fermieri urmează un flux procedural complex până la autorizarea plății, fiind supusă unor multiple controale și verificări, atât administrative, cât și pe teren. Scopul vizat este de a asigura îndeplinirea tuturor criteriilor și normelor comunitare și naționale de acordare a plăților.
Astfel, inspectorii APIA din teritoriu realizează ultimele verificări pentru ca plățile pe care vom demara să fie corecte și conforme.
Potrivit directorului general APIA, Adrian Pintea, până la această dată au fost controlați:
”În acest context, reamintesc fermierilor că este foarte important să colaboreze cu colegii mei, astfel încât să încheiem această activitate cu succes, așa cum am făcut-o în fiecare an. Și nu uitați data de 1 octombrie, până la care vă așteptăm, dragi fermieri, la centrele locale și județene ale APIA, pentru a semna cererile de plată depuse online în cadrul Campaniei 2021”, le transmite Adrian Pintea fermierilor.
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.
© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.
