INCONȘTIENȚĂ! Au dat foc la peste 300 de hectare de pădure și vegetație!

foc
Sursa foto: jurnaluldearges.ro

Inconștiența celor care dau foc vegetației pentru a-și curăța terenurile pare să nu se mai oprească!

Mai bine de 300 de hectare de litieră de pădure, vegetaţie uscată, lăstăriş şi mărăciniş, în multiple focare, au fost mistuite de foc în zona Portului municipiului Giurgiu, informează AGERPRES.

„Un incendiu de vegetaţie uscată şi lăstăriş a izbucnit marţi în zona Portului din municipiul Giurgiu. Din cauza vântului puternic, care a bătut la rafale cu 65 de kilometri la oră, incendiul s-a extins cu repeziciune pe sute de hectare şi a cuprins şi pădurea Ramadan de pe malul Dunării. Pentru că incendiul se manifesta în mai multe focare şi se extindea rapid, pentru stingerea acestuia au fost solicitaţi să intervină 70 de pompieri, unii dintre aceştia fiind alertaţi din timpul liber. Pompierii au acţionat cu cinci autospeciale de stingere care erau realimentate permanent, dar şi cu lopeţi şi stingătoare. Acţiunea de stingere a fost una de durată, după şapte ore de intervenţie pompierii reuşind să lichideze toate focarele care erau întreţinute de vântul puternic”, a anunțat, miercuri, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Aceasta a precizat că echipajele de pompieri au fost sprijinite de reprezentanţi ai Ocolului Silvic şi de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei municipiului Giurgiu.

Potrivit reprezentanților ISU, cel mai probabil incendiul s-a produs prin folosirea intenţionată a sursei de aprindere.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.