Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteo Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă în intervalul 18 august, ora 10:00 – 18 august, ora 23:00.
Potrivit meteorologilor, fenomenele vizate vor afecta cea mai mare parte a Olteniei, vestul, nordul și centrul Munteniei, dar și sudul Transilvaniei. În aceste regiuni sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii cu rafale de 50–70 km/h. Pe alocuri, se va semnala și grindină de dimansiuni mici și posibil medii (1–3 cm).
În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor ajunge la 20–30 l/mp, iar izolat se pot depăși chiar 40–50 l/mp, ceea ce ar putea genera acumulări importante de apă în zonele joase.
ANM precizează că astfel de fenomene vor fi posibile, pe arii restrânse, și în restul teritoriului. În plus, în sudul Moldovei și în Bărăgan, vântul va sufla cu rafale de 40–50 km/h, chiar și în lipsa furtunilor puternice.
Meteorologii recomandă populației să urmărească actualizările prognozelor și să evite deplasările în zone expuse pe durata fenomenelor severe.