ATENŢIE: Trafic de persoane pentru agricultura din Germania

fetiță, fiul primarului

politiePolițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au documentat activitatea infracțională a două persoane, bănuite că ar fi recrutat și exploatat, în Germania, 30 de persoane/ Cei doi au fost arestați pentru trafic de persoane și complicitate la trafic de persoane.

În urma unor acțiuni organizate pe raza județelor Arad, Bihor și Cluj, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. — Biroul Teritorial Arad, au depistat și reținut un bărbat și o femeie, bănuiți de trafic de persoane.

La data de 4 ianuarie a.c., bărbatul, de 56 de ani, cetățean german și femeia, de 40 de ani, cu dublă cetățenie — română și germană — au fost depistați de polițiști, în timp ce încercau să părăsească teritoriul statului român, având ca destinație Germania.

Cei doi au fost reținuți pe bază de ordonanță de reținere, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane și complicitate la trafic de persoane și au fost indisponibilizați, în vederea confiscării, 31.680 de euro.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în perioada iulie 2014—iulie 2015, cei doi, ar fi recrutat 30 de victime, femei și bărbați, din Arad, Timiș, Suceava și Covasna, pe care le-ar fi cazat și exploatat în Germania.

De asemenea, s-a stabilit că victimele erau constrânse să presteze sau să îndeplinească diferite servicii, în agricultură, pe o plantație de căpșuni.

În baza probatoriului administrat, la data de 5 ianuarie a.c., cei doi au fost prezentați magistraților Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă, pe numele celor în cauză fiind emise mandate pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane și complicitate la trafic de persoane.

În cauză, s-a cooperat cu autoritățile competente din Germania, prin intermediul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate — Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.