Atenție la sacrificarea mieilor! Ce spune ANSVSA

carne de miel, ANSVSA, miei
miei

Cum mai sunt câteva zile până la Paștele Catolic (9 aprilie) și apoi cel Ortodox (16 aprilie), mieii sunt vedetele acestei perioade.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) avertizează atât crescătorii de animale, cât și consumatorii că funcţionarea locurilor de sacrificare a mieilor amenjate temporar este permisă numai în perioada 28 martie-8 aprilie (premergătoare Paștelui Catolic), respectiv, în perioada 3-15 aprilie (premergătoare Paștelui Ortodox), între orele 07:00-17:00.

Potrivit unui comunicat emis de încă de săptămâna trecută, ANSVSA a intensificat controalele ce urmăresc respectarea condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din toate pieţele agro-alimentare, abatoarele şi centrele de sacrificare cu activitate temporară, unităţile de tranşare a cărnii, unităţi de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală și nonanimală, precum şi din unităţile de vânzare cu amănuntul.

Totodată, reprezentanții ANSVSA dau asigurări că în toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri special amenajate, în care vor fi valorificați mieii şi celelalte produse de origine animală, de sezon, este asigurat necesarul de personal sanitar-veterinar şi programul prelungit de activitate, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică.

De asemnea, inspectorii DSVSA, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratelor de Poliţie judeţene şi, respectiv, ai Municipiului Bucureşti, vor efectua controale în trafic asupra transporturilor de animale.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.