Aprobat AZI: 305 milioane de lei – sprijin de urgență pentru sectorul vegetal!

Guvernul a aprobat, joi, 14 septembrie 2023, un sprijin de urgență pentru sectorul vegetal, în valoare de aproape 305 milioane de lei.

Valoarea sprijinului unitar excepțional acordat fermierilor din sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase sub formă de grant este de 2 lei/litru de motorină, pentru cantitatea totală de 152.458.321,08 litri de motorină corespunzătoare culturilor de porumb, orz, rapiță, floarea-soarelui.

Beneficiarii acestui sprijin de urgență pentru sectorul vegetal sunt producătorii agricoli, indiferent de forma de organizare, care au depus o  cerere unică de plată în anul 2022, pentru o suprafața determinată de minimum 1 ha în cadrul ajutorului național tranzitoriu 1, pentru una sau mai multe dintre culturile de porumb, orz, rapiță, floarea-soarelui și care au depus în anul 2023 cerere de plată pentru intervențiile din sectorul vegetal, până la termenul limită de depunere, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale remis, joi, redacției AgroTV.

„Prin adoptarea acestui act normativ, o parte dintre fermierii români din sectorul vegetal beneficiază de un sprijin total din partea Guvernului de 3,63 de lei/litrul de motorină folosit în lucrările agricole efectuate în anul 2022, ceea ce înseamnă cam jumătate din prețul carburantului”, a declarat ministrul Florin Barbu.

Resursele financiare totale pentru această schemă de sprijin sunt de 304.916.642,16 lei din care 147.118.905 lei FEGA și 157.797.737,16 lei de la bugetul de stat.

Sprijinul se acordă în baza Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/1343 al Comisiei din 30 iunie 2023 și are în vedere compensarea producătorilor agricoli din sectorul vegetal pentru pierderile economice cauzate de creșterea importurilor de cereale și semințe oleaginoase din Ucraina.

- Publicitate -

Plata acestui sprijin de urgență pentru sectorul vegetal se va face prin structurile Agenției de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) și urmează a fi efectuată până la data de 31 decembrie 2023.

„Reamintim că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale derulează în continuare Programul de rambursare a accizei la motorina folosită în agricultură, prin care fermierii au primit deja, pentru anul 2022, 1.63 lei/litrul de motorină utilizată în agricultură. Sprijinul de urgență prevăzut în prezentul act normativ este suplimentar ajutorului de stat amintit”, se mai arată în comunicatul MADR.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole