Apicultorii se plâng de faptul că, încă de la începutul acestui an, nu reușesc să vândă mierea, procesatorilor. Pur și simplu piața este blocată, spun ei, iar mierea le este refuzată, procesatorii motivând că, la rândul lor, nu au contracte.
„Din păcate, activitatea apicolă în 2023 nu debutează prea fericit pentru noi, apicultorii, din cauza faptului că stăm cu mierea în butoaie și nu reușim să o vindem procesatorilor. Noi nu știm cauza exactă pentru care nu se achiziționează miere, în special cea de salcâm”, a declarat pentru Agro Tv, Mitruș Alexandru, un apicultor din Târgu Măgurele.
„Lucrez cu procesatorii de 30 de ani și este pentru prima dată când mierea de salcâm stă în butoaie”, a adăugat apicultorul.
Anul trecut, prețul mierii a fost foarte mic, deoarece o parte dintre procesatori s-au orientat să aducă miere din alte țări la costuri scăzute.
Prețul, față de anul trecut, a scăzut cu aproape 20%
„Pe lângă faptul că nu reușim să vindem și prețul, față de anul trecut, a scăzut cu aproape 20%, iar input-urile s-au scumpit excesiv de mult. Potrivit discuțiilor din piață credem că această situație este cauzată de existența în piață a mierii din statele UE plus non UE, adică: Ucraina, China, Indonezia etc., și de aici, profitul fiind mai mare pentru magazine, acestea le preferă pe cele din statele non UE și astfel, activitatea apicolă din România este afectată”, explică Mitruș.
Prin intermediul noului Plan Național Strategic (PNS) 2023-2027, apicultorii vor avea scheme de ajutor pe care le vor putea accesa, atât sub formă de plăți directe, cât și sub formă de proiecte de investiții cum ar fi: diversificarea produselor apicole, achiziționarea unor echipamente moderne, sau promovarea materialului biologic apicol autohton.
În 2023-2027, suma totală alocată sectorului apicol este de 60.816.300 euro, cota anuală fiind de 12.163.260 EUR, unde 50% din bani sunt de la UE și 50% din România.
Sa nu uităm totusi că schimbările climatice precum seceta, grindina, ploile torenţiale şi vânturile puternice au afectat albinele, ducând la fluctuaţii mari ale producţiei de miere de la an la an.
„Rămâne de văzut ce vom face anul acesta. Dorim ca piața să se deblocheze în această primăvară și să ne reluăm ciclul de dezvoltare al familiilor de albine”, spune, plin de speranță, apicultorul.