APIA, precizări legate de programul ”De trei ori subvenția”

subvenții suplimentare linii de finantare plata subvențiilor APIA de trei ori subvenția plati avans APIA animale finanțare ajutor de minimis

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin buletinul informativ publicat de filiala Gorj a instituției, face câteva precizări pentru fermieri legate de programul ”de trei ori subvenția”.

În baza OUG 43/2013, Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) poate acorda garanții in favoarea instituțiilor finanțatoare cu care are încheiate Convenții de lucru, pentru garantarea creditelor ”DE TREI ORI SUBVENȚIA” pe care acestea le acordă pentru finanțarea activității curente/capitalului de lucru în agricultură, în baza adeverințelor emise de APIA.

Produsul de garantare este destinat beneficiarilor schemelor de sprijin implementate de APIA “SAPS”, pentru facilitarea accesului la finanțarea capitalului de lucru în agricultură pe baza adeverinței APIA pentru suprafețele deținute/exploatate de beneficiari, în condițiile în care aceștia nu dețin suficiente garanții pentru acoperirea integrală a creditului și a dobânzii aferente.

Creditul ”DE TREI ORI SUBVENȚIA” este acordat fermierilor de către instituțiile finanțatoare pe baza adeverinței eliberată de APIA pentru subvenția acordată pentru suprafețele deținute/exploatate de beneficiari.

Adeverinţele sunt eliberate în baza convenţiilor încheiate de APIA cu instituţii bancare și nebancare și fondurile de garantare în domeniul agricol.

La solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă prin care confirmă că acesta a depus Cererea unică de plată pentru anul 2022, solicitând sprijin pentru sectorul vegetal sau sectorul zootehnic.

În ce privește comisioanele practicate de instituţiile finanţatoare, APIA atrage atenţia
fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanţarea capitalului de lucru în vederea
desfășurării activităţilor curente, să analizeze cu atenţie sporită soluţiile de finanţare propuse de instituţiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalităţile de finanţare care răspund cel mai bine necesităţilor proprii.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

    Hide picture