Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă campania de primire a cererilor unice de plată din partea fermierilor care vor să primească subvențiile aferente anului 2022.
508.922 de fermieri au depus până la această dată Cereri Unice de Plată în Campania 2022. Suprafața solicitată la plată este de 3.500.617,37 de hectare.
Reamintim fermierilor că la data de 16 mai 2022 se încheie Campania pentru depunerea Cererilor Unice de Plată.
Reamintim că în campania 2021, APIA a autorizat la plată începând cu 18 octombrie 2021 suma de 2,75 miliarde de euro pentru măsurile implementate din FEGA, FEADR și bugetul național.