APIA ia masuri urgente! Ce se intampla cu cererile unice de plata?

0 277

În contextul evoluției coronavirusului COVID-19, conducerea APIA, susținută de MADR a luat decizia de a suspenda primirea cererilor unice de plată începând cu data de 16 martie 2020 până la data de 06 aprilie 2020, iar în funcție de evoluția virusului se vor lua măsurile care se impun. Este de menționat faptul că activitatea agenției se va desfășura normal, evitând contactul cu publicul.

„Convinși de faptul că fiecare dintre noi, angajat APIA sau fermier, ar putea fi expus contaminării cu acest virus, în ciuda tuturor măsurilor de precauție impuse în această situație, considerăm că cel mai important este să ne gândim la sănătatea fiecăruia”, au transmis reprezentanții APIA.

Prin urmare, conducerea APIA susține inițiativa de a reduce riscul infestării în cazul oricărui angajat al Agenției. „Cu toții știm că munca în echipă, făcută cu seriozitate și cu conștiinciozitate de fiecare dintre noi, a dus la atingerea nivelului maxim de performanță în acest domeniu. Dar, dincolo de rezultatele care ne onorează și ne obligă să fim întotdeauna cei mai buni, apreciem faptul că sănătatea fiecăruia trebuie să reprezinte în această situație nemaiîntâlnită, prioritatea acestei Agenții. Măsura luată reprezintă o dovadă a respectului pe care trebuie să îl manifestăm înainte de toate față de noi înșine”, transmit reprezentanții APIA.

„Fermierilor noștri, beneficiari direcți ai tuturor formelor de sprijin acordate prin APIA, le transmitem rugămintea de a se solidariza cu efortul nostru de a reduce expunerea în fața acestui virus și îi asigurăm de faptul că le vor fi respectate toate drepturile”, au transmis reprezentanții APIA.

APIA transmite angajaților și fermierilor să respecte cu strictețe toate normele impuse în aceste momente și le dorește tuturor multă sănătate.

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, trebuie să vă exprimați acordul asupra acestui lucru. Accept Citeste mai mult