Apelul Forumului APPR către Ministrul Agriculturii în sprijinului proiectului de regulament NGT

Ne adresăm opiniei publice și domnului ministru al agriculturii Forin Barbu personal, în aceste zile în care se discută la Bruxelles, în Consiliul miniștrilor agriculturii din UE, propunerea de regulament privind noile tehnici genomice de ameliorare (NGT). Acesta este elaborată de Comisia Europeană (CE) la îndemnul producătorilor agricoli și al creatorilor de soiuri europeni și are menirea de a scoate de sub legislația GMO varietățile ce ar putea fi obținute ca urmare a evoluțiilor științifice din ultimul deceniu. Este vorba de soiurile obținute prin tehnici genomice de ameliorare (NGT), numite și New Breeding Techniques (NBT). 

Ca și în medicină, unde au creat o adevărată revoluție (acordându-li-se si un Premiu Nobel în 2020), noile tehnici genomice pot accelera dezvoltarea varietăților de plante de cultură capabile să răspundă eficient provocărilor cu care se confruntă agricultorii în contextul schimbărilor climatice, rezistente la boli sau dăunători, cu toleranță crescută la secetă și arșiță. 

Este o șansă istorică acum ca Statele membre, până la alegerile pentru Parlamentul European din vară, să aprobe acest Regulament. Considerăm oportună,  adecvată și proporțională inițiativa de a pune în acord cadrul de reglementare pentru produsele obținute prin noile tehnici genomice de amelioare a soiurilor cu evoluțiile din cercetare și știință, care în prezent sunt guvernate de o legislație depășită și inadecvată, ce datează din 2001! 

După diverse studii (facute de EFSA si Joint Research Center JRC, in colaborare cu academiile agricole si universitati europene), Comisia Europeană a publicat în iulie 2023 un proiect de regulament prin care sa simplifice drumul catre piață (adică sa DEREGLEMENTEZE) acele soiuri NGT care se obțin prin procese de mutageneză similare celor care se produc spontan în natură. Acestea intră in categoria NGT1 si propunerea CE este sa fie asimilate celor convenționale, adică să nu aibă nevoie de trasabilitate si etichetare.

Deoarece reproduc procese din natură, pentru NGT1 nu există metodă științifică de a determina, prin testare, că sunt produsul unor metode genomice. Așadar, dacă UE va lăsa aceste produse sub legislația OMG, va exista riscul să le facă inaccesibile propriilor fermieri si consumatori, dar le va importa fără ca măcar să știe din țări precum SUA, Brazilia, Argentina.

APPR,apel“În FAPPR am discutat de ani de zile nevoia unei breșe în sistemul legislativ pentru a face loc inovării și a elimina blocajul cu care ne confruntăm de decenii, am dezbătut public subiectul și am participat/organizat conferinte în țară și la Bruxelles, la Parlamentul European.”, a arătat Nicolae Sitaru, președintele FAPPR. “Credem că doar așa am putea avea acces la soiuri mai bine adaptate, ceea ce ar avea un puternic impact pozitiv asupra capacității de a produce și de a-și menține afacerile a producătorilor agricoli europeni. Dacă nu vom înțelege aceste lucruri, vom deveni necompetitivi din perspectiva costurilor de producție și vom pierde în scurt timp și bătălia pe piața internațională, în destinațiile în care România exportă produse agricole. O astfel de abordare nu ajută deloc pe termen mediu și lung fermierii români.”

“Ne îngrijorează profund poziția exprimată de România, prin ministrul agriculturii, la Consiliul Agri-Fish din noiembrie, precum și declarațiile domniei sale pe acest subiect înainte de întâlnirea de mâine. Considerăm că nu au avut loc consultări reale și obiective ale părților interesate, ci doar au fost invocate mai multe teorii cu caracter pur speculativ – refuzându-ni-se argumentele legale și indicarea articolelor din propunerea de regulament care ar putea genera prejudicii României și tergiversându-se raspunsurile și discuțiile cu instituțiile europene. Considerăm că fermierii României merită, din partea MADR, o dovadă minimă de bună-credință prin oferirea de explicații acoperite de articole juridice”, a comentat Tiberiu Stan, membru in CD al FAPPR. 

Împreună cu marile organizații ale fermierilor europeni din Copa-Cogeca, ELO, Confederația Europeană a Producătorilor de Porumb (CEPM) – din care face parte și Forumul APPR –  cerem cu fermitate ca această propunere de regulament (și mai exact, varianta de compromis propusă de Președinția Spaniolă) să meargă mai departe, urmând ca să fie îmbunătățită în dezbaterile ce vor urma în Parlamentul European. Eurodeputații români au dovedit că știu să asculte și să apere interesele fermierilor din România! Considerăm că locul României este în corul european care pledează pentru un cadru de reglementare adecvat, care să aibă la bază știința!

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole