În zona afectată sunt cuprinse următoarele fonduri de vânătoare: 23 Duda Rîșești (SC Act Sportiv Condorul SRL), 22 Valea Teiului (Direcția Silvică Vaslui), 24 Pogănești (AJVPS), 31 Dobrina (Direcția Silvică Vaslui).
În afară de măsurile dispuse, care presupun ca toți porcii mistreți să fie examinați de medicii veterinari și interzicerea circulației porcilor domestici în păduri, Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) din județul Vaslui a lansat un apel către crescătorii de porci.
“Întrucât mistrețul reprezintă un potențial rezervor al virusului Pestei Porcine Africane, fapt confirmat de apariția acestor cazuri în ultima perioadă, ceea ce poate duce la transmiterea prin diverși vectori la porcii domestici din gospodăriile populației, facem apel din nou, pe această cale la cetățeni, crescătorii de porcine, să anunțe de urgență medicul veterinar în situația în care apar modificări în statusul de sănătate al porcinelor din gospodăriile proprii sau apar cazuri de mortalitate în rândul porcinelor”.
Pe fiecare fond de vânătoare din zona afectată se va realiza catagrafia efectivului de mistreți și prădători. Paznicii de vânătoare vor efectua patrulări zilnice, pentru a depista porci mistreți morți sau bolnavi.
Având în vedere dinamica evoluției virusului pestei porcine africane, DSVSA Vaslui reamintește măsurile care trebuie aplicate pentru prevenirea răspândirii Pestei Porcine Africane, după cum urmează:
Este permisă sacrificarea tradițională a porcilor crescuți în gospodăriile populației pentru consumul propriu dar, în cazul în care proprietarul de porcine constată modificări ale stării de sănătate a animalului, va anunța de urgență medicul veterinar de liberă practică împuternicit de la nivelul Circumscripției Sanitare Veterinare de Asistență de pe raza teritorială respectivă, în vederea examinării antemortem sau post-mortem a animalului și a recoltării de probe (dacă situația o impune), în vederea examinării de laborator.
Este obligatorie anunțarea medicului veterinar de liberă practică dacă:
a) înainte de sacrificare, apar unele modificări a stării de sănătate a animalului (inapetență, febră, pielea se înroșește, apoi devine cianotică, arcuire a spatelui, mers greoi, vomă sangvinolentă, diaree abundent sangvinolentă etc.)
b) după sacrificarea animalului, există unele modificări ale organelor interne și anume: splină mult mărită de culoare roșie sau neagră, ficat mult mărit, numeroase hemoragii (la nivelul limfonodulilor, seroaselor), acumulări de lichide în cavități etc.
În cazul confirmării unui focar de PPA la porcinele din gospodăriile populației care sunt identificate, proprietarii de porcine vor fi despăgubiți, în condițiile respectării legislației sanitar-veterinare. Atenție! Este interzis consumul cărnii de porc fără a fi efectuat examenul trichineloscopic al acesteia.
În acest scop, cetățenii sunt rugați să se prezinte la medicul veterinar cu probe de carne în vederea efectuării examenului trichineloscopic.
- achiziționarea de porcine și produse din carne provenite de la acestea să nu se facă de la persoane neautorizate și fără documente sanitar- veterinare;
- intensificarea controalelor în vederea descurajării comerțului ilegal de porcine (de către samsarii de porci) și produse provenite de la acestea;
- efectuarea obligatorie a examenului trichineloscopic în cazul sacrificărilor din gospodării pentru consum propriu;
- verificarea respectării normelor sanitar-veterinare privind identificarea și înregistrarea animalelor;
- interzicerea creșterii extravilane a porcilor (stâne, cantoane, societăți agricole, alte clădiri dezafectate etc.).
Orice suspiciune de boală trebuie comunicată de urgență medicului veterinar sau autorităților publice locale.
Un răspuns
Trebue împușcați toți mistreții și de pe fondurile de vânătoare . Dc? Nu vreți sa înțelegeți ca asta e sg soluție k sa scăpăm d PPA !! Domnilor guvernaninti !! Nu va costa nimic !!! Băgați vânători și armata !!