APAR: ROMANII IN DEZAVANTAJ – STANDARDE DIFERITE PENTRU PRODUSE CU DENUMIRI SI AMBALAJE IDENTICE

52

Așa cum amintea revista Meat.Milk la finalul anului trecut, scandalul dublului standard al produselor comercializate în Uniunea Europeană e departe să se termine. Dovadă, și ultimele acțiuni, de o parte și de cealaltă, de pe întreg cuprinsul Europei unionale, atât din partea autorităților de la Bruxelles, al autorităților naționale, dar și al asociațiilor profesionale și chiar ale companiilor din Est și din Vest.

Iată că, pe această temă,  Meat.Milk a  primit in exclusivitate din partea domnului Ștefan Pădure – Președinte al Asociației Pentru Promovarea Alimentului Românesc, un material care, cel puțin din perspectiva intereselor producătorilor români și ale României, lămurește o mare parte din problemă. Iată opinia APAR, mai ales că face trimitere directă și la celebrul Ordin 560:

”Statele membre pot reglementa chiar mai strict domeniul calității produselor alimentare și un exemplu în acest sens îl reprezintă Ordinul comun nr. 560/1.271/339/210 din anul 2006 al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Ministerului Sănătății Publice, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor pentru aprobarea Normelor cu privire la comercializarea produselor din carne. Din nefericire legislația națională se aplică numai producătorilor care fabrică și comercializează pe teritoriul României ceea ce face ca actul normativ să fie o barieră non-tarifară pentru producătorii români din sectorul procesării cărnii.

Instrumentul legislativ a fost promovat de către asociațiile profesionale înainte de aderarea României la piața comună europeană și s-a dorit a fi o „protecție” a consumatorului român în fața invaziei de produse din import. Din cauza vitezei mici a procesului legislativ național, actul normativ a intrat în vigoare, paradoxal chiar la 1 Ianuarie 2007, momentul integrării României în Uniunea Europeană.

În acest moment, actul normativ provoacă dezavantaje pentru producătorii români care au anumite obligații pe care trebuie să le respecte atunci când fabrică preparate din carne.

Spre exemplificare, regăsiți în continuare prezentat cazul în care un mare comerciant inițiază o procedură de achiziție de tip licitație deschisă, având ca și criteriu de selecție prețul cel mai scăzut pentru produsul numit „Cabanos”, produs comercializat sub marca proprie a magazinului (private label).

Să presupunem că la licitație vor participa doi producători, unul român și altul dintr-un stat Membru al Uniunii Europene. Producătorul român este obligat, conform Ordinului menționat, să folosească, ca materie primă, doar „carne de porc, vită și slănină”, fiind interzisă folosirea de „carne separată mecanic, organe și amidon sau amidonuri modificate”.

Totodată, acesta va trebui să aplice un tratament de dublă afumare produsului, conform categoriei în care este încadrat în Ordinul 560/2006. Având în vedere ca aceste constrângeri menționate sunt aplicabile numai producătorului român, producătorul extern va putea să oferteze un preț cu minim 30% mai mic decât prețul de cost al fabricantului din România.

În aceste condiții, consumatorul român va găsi la raft un produs de slabă calitate purtând același nume și având același ambalaj cu produsele similare din categorie. Producătorul român va avea parte de o concurență neloială, ca o consecință directă a nepăsării reprezentanților autorităților cu competențe in domeniu. Produsul de pe raft, mai ieftin, îndeplinește cerințele de siguranță alimentară, de informare a consumatorilor (eticheta), dar oare este morală confuzia creată?

Piața produselor de marcă proprie a crescut de la an la an, depășind în primul trimestru al acestui an 2,6 miliarde de euro, valoare care reprezintă 15,3% din totalul pieței FMCG, ținta anunțată de retail fiind aceea de a ajunge ca un procent de 60% să reprezinte marfă comercializată sub marca proprie.

Situația prezentată reprezintă primul caz în care produse cu același nume și ambalaj sunt diferite din punct de vedere al compoziției în diferite piețe unde magazinele aceluiași lanț își comercializează produsele marcă proprie. Luând în considerare faptul că selecțiile furnizorilor sunt făcute de cele mai multe ori pe principiul „prețul cel mai mic de achiziție” concluzia este una singură și anume aceea că producătorii încearcă prin orice metode, uneori forțând limita legii să câștige contractele, înlocuind materiile prime, auxiliarele și chiar procesele tehnologice în așa fel încât costul produsului să se reducă substanțial.

 Atenție: un cost de achiziție scăzut nu presupune și un preț mic de vânzare către consumatori, adaosul comercial în aceste cazuri fiind chiar și de peste 60%”.

Citește și

Cmentariile sunt închise