Anunțul șefului AFIR privind plățile către fermieri în 2025

Chesnoiu plati persoane fizice subventii ministrul agriculturii planul national strategic, AFIR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) are la dispoziție toate fondurile necesare pentru efectuarea plăților schemelor de sprijin gestionate de agenție în 2025, transmite directorul general, Adrian Chesnoiu.

Șeful AFIR a declarat, la AGRO TV, că a solicitat și a obținut derogare de la Ministerul Finanțelor pentru a se putea face solicitare de fonduri de câte ori este necesar pentru beneficiarii AFIR. Astfel, toate sumele vor fi virate fără întârziere în conturile fermierilor, conform programărilor pe care beneficiarii le-au menționat în planurile de implementare. 

”Din punctul acesta de vedere, vreau să îi liniștesc pe toți beneficiarii noștri, fie că sunt din fonduri europene, fie că sunt pe schema de energie, fie că sunt pe Investalim, noi avem fondurile necesare pentru achitarea tuturor sumelor depuse la decont de beneficiarii noștri așa cum și-au programat în planurile de implementare. Nu avem sincope. Am avut câteva întârzieri de la Ministerul de Finanțe, pentru că au dat acea circulară să se facă deschideri doar după data de 20 a lunii, dar noi am cerut derogare de la Ministerul de Finanțe și avem aprobarea să putem depune solicitări de plată oricând avem de onorat datoriile către beneficiarii noștri”, a precizat Adrian Chesnoiu, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.