Nu ratați banii europeni! Anunțul șefului AFIR pentru tinerii fermieri

În ultimul an, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) le-a achitat fermierilor și tuturor celorlalți beneficiari o sumă de 656 milioane de euro din fonduri europene, depășind astfel pragul stabilit de 550 milioane. Șeful instituției, Mihai-Liviu Moraru, susține că rata de absorbţie a banilor europeni alocaţi prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 este în prezent de 67%, dar se ridică la 74% dacă se iau în calcul sumele obţinute din prefinanţare. Astfel, România se află pe locul 12 în Uniunea Europeană în privința absorbției fondurilor europene pentru dezvoltare rurală.

Șeful AFIR spune că, în mare parte, fondurile nerambursabile au fost absorbite și mai sunt disponibile sume foarte mici pe majoritatea măsurilor. Există însă o excepție, pe măsura 6.1 dedicată tinerilor fermieri din Diaspora, unde încă mai pot fi accesare sume consistente de către doritori.

”Vom relansa măsura în nişte condiţii mai „friendly”. Vorbim tot de o sumă de 20 de milioane de euro. Se doreşte cât mai repede, Autoritatea de Management pentru PNDR decide, dar sume nu prea mai sunt disponibile. La noi, focusul va fi pe plată în următorii trei ani, pentru că vrem să ducem absorbţia cât aproape de sută la sută.

Pe de altă parte, am demarat la nivelul MADR, sub coordonarea domnului ministru, împreună cu AM-PNDR şi cu secretarii de stat implicaţi direct, discuţii privind tranziţia. Aici o să avem o alocare pe următorii 2 ani, în speţă 2021-2022, de 2,15 miliarde de euro, pe care îi vom putea folosi, cum spunem noi, „bani noi cu reguli vechi”. Şi de aici s-ar putea să apară sesiuni mult mai clare şi cu sume mai consistente”, a subliniat șeful AFIR într-un interviu acordat Agerpres.

Reamintim că, în urmă cu o lună, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), pe pagina oficială de internet, www.afir.info, la secțiunea Transparență decizională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.