18 septembrie 2021 - 02:10

Anunțul șefului AFIR pentru fermierii care accesează fonduri europene

Începând de astăzi, se dă oficial startul primelor sesiuni de finanțare din fonduri europene din perioada de tranziție 2021-2022. De aceea, realizatorul Ovidiu Ghinea l-a invitat în cea mai recentă ediție a emisiunii ”Agricultura la Raport” pe directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Mihai Moraru, pentru a prefața această perioadă de foc din următoarele luni.

Potrivit șefului AFIR, banii puși la bătaie în următorii doi ani reprezintă o treime din suma totală alocată României în perioada 2021-2027, iar proiectele care vor fi contractate în acești doi ani trebuie finalizate până în 2026.

”Vom avea în următoarele două luni un set consistent de submăsuri care vor fi lansate. Vorbim de aproape o treime din valoarea care va fi alocată pe perioada 2021-2027 care va fi lansată în următoarele luni. Vorbim pe de-o parte de submăsurile forfetare – cele două submăsuri agricole: 6.1 cu o alocare de 100 milioane de euro și 6.3, unde avem 87 milioane euro alocați. Pe non-agricol avem submăsura 6.2 cu o alocare de 50 milioane de euro și submăsura 6.4 cu o alocare de 100 milioane de euro.

De partea cealaltă, avem submăsurile componente măsurii 4. Vorbim de 4.1, unde este cea mai importantă alocare din perioada de tranziție, de 760 milioane euro. Aici avem de-a face și cu o altfel de optică privind împărțirea acestei submăsuri în 8 subcomponente, pentru a răspunde anumitor sectoare din piață. Mai avem submăsurile 4.1a și 4.2a destinate sectorului pomicol și submăsura 4.3 – o componentă de 100 milioane euro pentru investiții în drumuri de exploatație agricolă. Mai sunt și câteva submăsuri care ar trebui să fie importante, dar încă nu am avut un feedback foarte bun la nivelul pieței: 9.1, 16.4 și 17.1”, a precizat Mihai Moraru pentru AGRO TV.

Potrivit șefului AFIR, toate sesiunile de depunere a proiectelor se vor desfășura online, astfel că fermierii și potențialii beneficiari interesați de fonduri europene vor putea urmări în timp real pe site-ul AFIR evoluția sesiunilor.

”Această împărțire a submăsurii 4.1 va duce, din păcate pentru instituție, și un efort considerabil în ceea ce privește dezvoltarea softului informatic. Țin să menționez că toate sesiunile se vor desfășura online, cu un grad de transparență totală. Dacă o să dorească cineva să urmărească în timp real evoluția depunerilor, a proiectelor, sesiunile de depunere deschise, chiar pe pagina principală de internet a AFIR este un mic contor PNDR”, a mai spus Mihai Moraru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.