Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că numărul cererilor unice de plată depuse anul acesta a scăzut semnificativ față de anul trecut.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat luni, 16 mai, Campania de depunere fără penalități a cererilor unice de plată.
„De la an la an, fermierii sunt tot mai conștienți de importanța comasării terenurilor pentru a crește productivitatea și competitivitatea pe piață. Astfel, în perioada 01 martie – 16 mai 2022, au fost depuse 778.552 cereri unice de plată pentru o suprafață de 9.902.113 hectare. Față de anul anterior, numărul cererilor a scăzut cu 36.739 cereri, în timp ce suprafața agricolă a crescut cu 9.844 ha”, se arată în anunțul postat pe pagina de Facebook a MADR.
Campania de primire a cererilor unice de plată continuă timp de 25 de zile, respectiv până la data de 10 iunie 2022 inclusiv, cu aplicarea de penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere, precizează reprezentanții MADR în anunțul postat.